Arhive etichetă: Pesach

Pesach sameach! Paște fericit!

*Sărbătoarea pascală la evrei

Sărbătoarea Paștelui la evrei are loc timp de 8 zile, în perioada 22 – 30 aprilie anul acesta, Pesah în limba ebraică. Brăila, care are o Comunitate a Evreilor – președinte Nadia Ustinescu, serbează aidoma etnicilor din întreaga lume.

Pesah simbolizează eliberarea din robia egipteană şi ieşirea din Egipt sub conducerea luu Moise. Simbolizează, deopotrivă, toate suferinţele îndurate de poporul evreu în timpul celor 40 ani de peregrinări prin deşert.

Unul din cântecele pentru timpul Sederului va fi „Vehi SheAmda”, simbol al perenității și rezistenței poporului evreu.

וְהִיא שֶׁעָמְדָה לַאֲבוֹתֵיֽנוּ וְלָנֽוּ. שֶׁלֹא אֶחָד בִּלְבָד, עָמַד” עָלֵיֽנוּ לְכַלּוֹתֵנֽוּ. אֶלָּא שֶׁבְּכָל דּוֹר וָדוֹר, עוֹמְדִים עָלֵיֽנוּ לְכַלּוֹתֵנֽוּ. וְהַקָּדוֹשׁ בָּרוּךְ הוּא מַצִּילֵנוּ מִיָּדָם

Vehi She’amda, La’avotainu Velanu Shelo Echad Bilvad, Amad Aleinu Lechaloteinu Ela Sheb’chol Dor VaDor Omdim Aleinu Lechaloteinu V’HaKadosh Baruch Hu Matzilenu Miyadam

– în traducere „Și acestea (binecuvântarea Domnului și Tora) ne-au ținut în viață pe noi și pe părinții noștri. Pentru că, în fiecare generație, mulți au încercat să ne distrugă, dar bunul Dumnezeu ne-a salvat din mainile lor”

Chag Pesach Kasher ve Sameach!

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Pesach, Paştele evreiesc

*Sărbătoarea din 2018 începe în 30 martie şi se încheie în 7 aprilie * Evreii de pretudineni refac prin Pesach un moment istoric – bucuria eliberării din robia egipteană 

  Evreii de pretutindeni serbează în această perioadă Pesah sau Pesach (în ebraică, Pesaḥ înseamnă Pasare), similar cu creştinescul Paşte. Este sărbătoarea religioasă simbolizând libertatea; evreii îşi aduc aminte de momentul istoric al eliberării din robia egipteană. În fiecare an, sărbătoarea are alte coordonate temporale. În 2018, Pesach începe la 30 martie şi se încheie după opt zile, la 7 aprilie. Data marchează începutul anului ecleziastic ebraic la fel ca în antichitate, conform calendarului evreiesc fiind perioada 14 -21 a lunii Nisan. Vineri, 30 martie 2018, şi membrii Comunităţii Evreilor din Brăila – preşedinte Nadia Ustinescu – se reunesc pentru a fi împreună în deschiderea  sărbătorii.

În adunarea evreilor, rabinul sau oficiantul de cult are câteva elemente ritualice de străbătut, inclusiv lectura din cartea sfântă împreună cu credincioşii a pasajelor unde sunt descrise ieșirea din Egipt a fiilor lui Israel conduși de Moise şi cei 40 ani de peregrinare prin deșert.

Există tradiţii culinare pe care evreii le respectă cu sfinţenie de Pesach, una dintre ele se referă la consumarea unei pâini speciale, nedospite, aşa cum au reuşit să mănânce evreii pe parcursul drumului de întoarcere din Egipt pe pământul făgăduit şi este, de altfel, singurul tip de pâine care se consumă în perioada Pesach.

Pesach sameach!