Ordonanță de Guvern în sprijinul sectorului HORECA


*Prelungirea măsurii de scutire de la plata impozitului specific pentru o perioadă de 180 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, eșalonare la plata către debitori în cazul insolvenței ș.a

În ședința guvernului de astăzi, 31 ianuarie 2022, s-a aprobat o Ordonanță de Urgență cu măsuri – necesare în pandemie – în sprijinul mediului economic, definitivate ca urmare a dialogului cu reprezentanții sectoarelor de activitate. Astfel, pentru sectorul HORECA, care se confruntă cu lipsă de lichiditate, s-a stabilit prelungirea măsurii privind scutirea de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici pentru o perioadă de 180 zile, calculată de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. Concomitent, s-a prevăzut și mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, în sensul scăderii acestei perioade de 180 zile din totalul de 365 zile ale anului fiscal.

Actul normativ prevede și reglementări privind flexibilizarea condițiilor de accesare a eșalonării la plată. Se creează posibilitatea depunerii cererii de eșalonare și de către debitorii aflați în procedura insolvenței, condiția fiind ca până la data emiterii deciziei de eșalonare aceștia să iasă din procedura de insolvență. Totodată, se creează posibilitatea acordării eșalonării la plată și pentru sumele pentru care s-a stabilit răspunderea, potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară. Măsura este necesară pentru redresarea contribuabililor care se află în dificultate financiară, pentru care eșalonarea la plată reprezintă un real sprijin.

Un alt element de noutate îl reprezintă încetarea obligațiilor declarative pentru entitățile care au înscrisă în registrul comerțului mențiunea privind inactivitatea temporară sau pentru cele care au suspendată activitatea, pe perioada inactivității sau a suspendării activității. Măsura are ca scop reducerea poverii administrative a contribuabililor care, în prezent, își mențin obligațiile declarative sau pot obține un regim de declarare derogatoriu dacă solicită, în cazul care au înscrisă la registrul comerțului inactivitatea sau au suspendată activitatea – cum este cazul profesiilor libere.

O modificare a Codului fiscal are în vedere instituirea obligației notarilor publici de declarare a tranzacțiilor din transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia situate sub plafonul neimpozabil de 450.000 lei.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.