Școala Gimnazială Vădeni, mobilitate în Turcia prin Acreditare Erasmus+

*Zece elevi, împreună cu prof. Steluța Perianu – directoarea școlii, au participat la activități de învățare într-o unitate similară din Turcia

În proiectul Acreditare Erasmus+ al Școlii Gimnaziale Vădeni – prof. Steluța Perianu director, proiect cu numărul de referință 2025-1-RO01-KA121-SCH-000313637, s-a desfășurat mobilitatea de grup a elevilor la Școala prof. dr. Fuat Sezgin Ortaokulu, Karatay, Konya, în Turcia în perioada 20 – 24 octombrie 2025.

Astfel, zece elevi din școala brăileană de la Vădeni (*) au participat la activități de învățare împreună cu elevii școlii gazdă. Pe parcursul celor cinci zile de mobilitate realizată cu sprijinul fondurilor europene, activitățile de învățare au vizat (a) colaborarea internațională și dezvoltarea abilităților cognitive, (b) importanța patrimoniului istoric și cultural și protecția mediului, (c) explorarea interactivă a științelor și tehnologiei, (d) dezvoltarea competențelor digitale și lingvistice, (e) valorile promovate în Uniunea Europeană.

Impactul asupra participanților a fost unul deosebit, aceștia declarând la întoarcerea din mobilitate că și-au dezvoltat competențele digitale și de comunicare în limba engleză. De asemenea, se consideră motivați să participe la viitoare proiecte naționale și europene, dar și să învețe mai mult, pentru îmbunățățirea rezultatelor școlare„, subliniază prof. Steluța Perianu, director (a fost împreună cu tinerii în mobilitate). Alte imagini de la activitățile din Turcia, la https://www.facebook.com/share/p/1C5YB44DgA/

*) nota redacției. Școala Gimnazială Vădeni, județ Brăila, Romania – o unitate de învățământ (din mediul rural) care nu se deosebește prin nimic de școlile urbane modernizate, grație implicării echipei din cancelarie, sprijinului părinților, dar mai cu seamă inimoasei directoare – prof. Steluța Perianu. Noi putem spune aceste lucruri pentru că le-am văzut, ne-am întâlnit la mai multe activități. Chiar merită să le spunem. Iar cine ajunge în școală va descoperi cu ușurință aceste aspecte!

Armanda Filipine & Braila Chirei & Armanda Filipine