Școala „Puskin” din Brăila, la aniversare

*Școala „Puskin” din Brăila, la aniversare *Se desfășoară festival, prima ediție – în data de 6 iunie, la școala unde învață și copiii Comunității Rușilor Lipoveni

Aniversarea Școlii Gimnaziale „A. S.Puskin” din municipiul Brăila, prof. Maria Milea director – are loc, la 225 ani de la nașterea poetului Alexandr Puskin, odată cu prima ediție a concursului județean festival intitulat ,,De la lume adunate”. Manifestarea se va desfășura la școala noastră prietenă, în 6 iunie 2024, parteneri în organizare fiind Inspectoratul Școlar Județean Brăila (ISJ), Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Brăila, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Brăila ( CJRAE Brăila / Cjrae Braila ) și Comunitatea Rusilor Lipoveni din Romania . Din program, momente muzicale în interpretarea lui Adrian Radu Ioniță ( Radu Adrian Artamon ) – profesor de religie.

La școala brăileană „Puskin” (există program pentru limba maternă rusă) învață și copiii din Comunitatea Rușilor Lipoveni Brăila / Crl Braila condusă de Maria Milea, președinte. Secretar al CRL Brăila este prof. Ana Oprea – parte din echipa CJRAE Brăila.

Nota redacției. Am zis, nu întâmplător, că școala este prietenă… de aici a plecat una dintre poveștile mele deja îndrăgite de alți prieteni copii: „Fetița cu părul de aur care iubea nespus cuvintele” (de altfel, le este dedicată elevilor din Școala „Puskin”; așa va fi înscris și pe cartea „Zece Povești” din care face parte… va apărea destul de curând). A fost compusă într-o zi când cam fost invitată de prof. Maria Ștefan, tot la Ziua Școlii, și am primit de la prof. Mihai Chirsanov (care mai mereu are, ca alți câțiva profesori din școală, elevi cu rezultate remarcabile la olimpiada de rusă maternă) – directorul de atunci – Diploma de Prieten al școlii.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Alexandru Popa, candidat, pentru Consiliul Județean Brăila: președinte

*Alexandru Popa: brăilenii pot alege, în 9 iunie, pentru schimbarea în bine a județului

Alexandru Popa – deputat și președinte PNL Brăila – este candidatul liberalilor pentru funcția de președinte la Consiliul Județean Brăila:

„Mai sunt câteva zile până pe 9 IUNIE! Încerc să mă pun în locul oamenilor care nu au nicio treabă cu politica, a tinerilor care au cu totul alte preocupări, a celor care NU MAI CRED că politicienii POT FI ȘI ALTFEL! CE ÎI POATE MIŞCA PE ACEȘTIA? Contează ca am o echipa tânără și activă? Contează că sunt născut după Revoluție și nu am nicio legătură cu cei care au sărăcit județul nostru timp de aproape 35 de ani? Indiferent care sunt răspunsurile la aceste întrebări, eu sunt mândru de oamenii care au fost alături de mine în toate aceste săptămâni intense de campanie, care nu au avut nopți și zile cu familiile lor, ca să tragă PENTRU SCHIMBARE, să tragă pentru MAI BINE ÎN JUDEȚUL NOSTRU. Eforturile noastre au fost răsplătite deja – într-un fel – când s-au tras la sorți locurile pe buletinul de vot. Dumnezeu a făcut să ne regăsim PE LOCUL ÎNTÂI. Suntem primii pe buletinul de vot pentru alegerea președintelui Consiliului Județean și pentru alegerea listei de consilieri județeni. PUTEREA SCHIMBĂRII ÎN BINE STĂ ACUM ÎN VOTUL DUMNEAVOASTRĂ, AL BRĂILENILOR! Folosiți puterea VOTULUI, câteva minute în această duminică SUNT IMPORTANTE PENTRU URMĂTORII PATRU ANI! SUNTEM PE PRIMA POZIȚIE PE BULETINELE DE VOT, HAIDEȚI ALĂTURI DE NOI, PENTRU A NE MENȚINE ACOLO! Împreună câștigă (m) Brăila!”

Armanda Filipine & revista Brăila Chirei & Armanda Filipine

Contract de finanțare europeană, la Constanța, în Programul Regional Sud-Est 2021-2027

*Contract de finanțare europeană, la Constanța, în Programul regional Sud-Est 2021-2027 * Este primul contract din finanțările destinate eficientizării energetice și s-a semnat împreună cu directorul ADR SE

Județul Constanța deschide lista finanțărilor acordate în scopul promovării eficienței energetice prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Luminita Mihailov – director general Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est ( ADR Sud-Est Romania / Adr Sud-Est ), instituție cu sediul în municipiul Brăila, a semnat împreună cu Mihai Lupu – președintele Consiliului Județean (CJ) Constanța – contractul de finanțare aferent proiectului de reabilitare, modernizare și dotare a clădirii administrative Constanța, contract în valoare de peste 56 milioane lei.

„Clădirea e încadrată la grad seismic ridicat și nu a beneficiat niciodată de intervenții majore de consolidare. Acest proiect include o consolidare structurală importantă, alături de modernizarea și reabilitarea clădirii. Mai mult, va conduce la o îmbunătățire a performanței energetice, ceea ce va reduce semnificativ costurile de întreținere și consumul energetic (…) va oferi siguranță cetățenilor și angajaților”, a afirmat Mihai Lupu (ales pe listele PNL). La eveniment a fost prezent și vicepreședintele Petre Enciu. Foto via CJ Constanța

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Grav accident rutier pe DN 22B. Ciocnire între o autocisternă cu benzină și un autoturism

*Grav accident rutier pe DN 22B. Ciocnire între o autocisternă cu benzină și un autoturism *Între localitățile brăilene Lacu Sărat și Silistraru * Pompierii din Brăila și Galați au luptat aproape două ore cu focul declanșat

Un accident rutier s-a petrecut, puțin după ora 13.00: ciocnirea unei autocisterne încărcate cu benzină și un autoturism, urmată de incendiu la ambele autovehicule, pe DN 22B între localitățile brăilene Lacu Sărat și Silistraru. Posibil, o persoană încarcerată. S-au deplasat imediat la fața locului 4 ASAS, SMURD de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ISU „Dunarea” Braila , două mașini de la Serviciul de Ambulanță Judetean (SAJ) Brăila – anunța la acel moment col. Ștefan Stoian – purtătorul de cuvânt al ISU Brăila.

În sprijin, au venit două ASAS de la ISU Galați. La ora 14.00 sosesc alte două ASAS de la ISU Galați (semn că situația prezintă gravitate deosebită). Conducătorul autocisternei a fost preluat de echipajul SAJ. La autoturism nu se poate ajunge; conducătorul auto, încarcerat, cel mai probabil e carbonizat. Echipajele de pompieri se ocupă, concomitent, și de protecția culturilor de păioase din zonă. La puțin timp după ora 15.00, incendiul a fost lichidat. Foto via ISU Brăila

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine