Arhive etichetă: ISJ Brăila

Cercuri pedagogice cu educatori, primele întâlniri în grădinițele de la Brăila

*În perioada 15 – 18 ianuarie 2014 s-au desfășurat mai multe reuniuni ale cercurilor pedagogice din segmentul educației timpurii sub coordonarea inspectorului școlar Paula Ștergărel

  La Brăila, primele întâlniri de tipul cercurilor pedagogice ale lui 2024 au fost educatorii, cei care predau în mediul preșcolar. În perioada 15 – 18 ianuarie 2024, cadrele didactice au avut primele cercuri pedagogice, scopul acestora fiind – așa cum se știe – valorificarea experienței, dar și învățarea de tehnici, practici noi care să fie aplicate la clasă în educația timpurie. Coordonatorul activităților a fost prof, Paula Ștergărel – inspectorul școlar pentru educație timpurile din Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila. Fiecare cerc pedagogic și-a ales o valoare și s-au întocmit planificări model și s-au susținut activități integrate demonstrative pe baza acelei valori. Programul fiecărei zile a cuprins prezentarea comunicărilor metodico-științifice, activități integrate demonstrative (exemple practice din activitatea didactică), repere metodice – structură proiect didactic, planificare săptămânală completată-model, conținuturi matematice și psiho-motrice anuale, pe toate nivelurile de vârstă și, nu în ultimul rînd,
ateliere de lucru.


   Prima reuniune s-a desfășurat în 15 ianuarie 2024, respectiv activitatea Cercurilor pedagogice nr. 1 și 2 educație timpurie. Inspectorul școlar pentru educație timpurie Paula Ștergărel a punctat anumite secvențe ale temei alese, respectiv ”Importanța educației pentru valori în educația timpurie”. Valorile vieții sunt credințe fundamentale de bază care întăresc întreaga ființă a copilului, modeleaza caracterul, ghidează comportamente și obiective – aceste idei au fost reamintite. Fiind Ziua Eminescu și Ziua Culturii Naționale, printre valorile numite au fost și cele definitorii ale identității naționale. Activitățile ale acestor cercuri (foto 1, 2 și 3 – imagini via Paula Ștergărel) s-au axat pe două valori, prietenia și bunătatea, ele putînd fi prezentate copiilor la grădiniță în fațete diverse, prin metode educaționale cu varii forme.

  Aceeași temă – ”Importanța educației pentru valori în educația timpurie”, la Cercurile metodice nr. 5, 6 și 8. desfășurate în 16 ianuarie (foto 4 și 5). Împreună cu inspectorul școlar pentru educație timpurie Paula Ștergărel, educatorii au împărtășit experiențe și au aflat informații noi, din prezentările colegilor.

  De această dată, au fost alese altruismul, prietenia și generozitatea din multitudinea de valori care trebuie să fie prezentate la clasă astfel încât ele să poată deveni repere în viața copilului. Mai mult, dezvoltarea adecvată a conținutului lor specific ajută la formarea ca reacție naturală. Când aceste reacții naturale sunt începute din copilărie e cu atât mai bine pentru dezvoltarea viitorului adult.

   În 17 ianuarie (foto 6) s-au desfășurat Cercurile pedagogice nr. 3, 4 și 7. Aici a participat și prof. dr. Cătălin Canciu – inspectorul școlar general al ISJ Brăila. Pe lângă prezentările tematice, interactive, au avut loc schimburi de experiență, au fost vizionate activități didactice demne de a deveni modele de lucru. Inspector școlar Paula Ștergărel nu a uitat să sublinieze că perfecţionarea activităţii didactice este esențială, mai ales că educația timpurie este piatra de temelie în formarea, dezvoltarea și orientarea pe scară valorică a preșcolarilor.

  

  Joi, 18 ianuarie (foto 7 – 9), au avut loc activitățile Cercurilor pedagogice 9 și 10 educație timpurie. Aceeași temă, iar ca valoare a fost aleasă bunătatea, sub toate aspectele ei, subiect principal al atelierelor. Cadrele didactice s-au bucurat atât de prezența inspectorului școlar Paula Ștergărel, dar și a inspectorului școlar general Cătălin Canciu. Și acum au fost împărtășite experiențe didactice și a fost subliniată necesitatea promovării valorilor prin educație.

 „O abordare a educației pentru valori se dovedește a fi un aspect necesar pentru a forma generații responsabile și autonome de copii și tineri. Comunicarea metodico-științifică, exemplele de bună practică și reperele metodice prezentate, atelierele de lucru unde cadrele didactice s-au implicat cu entuziasm și profesionalism, au dat valoare activității care s-a desfășurat în aceste întâlniri”, a precizat Paula Ștergărel.

Armanda Filipine & Armanda Filipine & manager revista Braila Chirei

Inspectoratul Școlar Județean Brăila, acreditare Erasmus+ pe domeniul VET

*Inspectoratul Școlar Județean Brăila, acreditare Erasmus+ pe domeniul VET * Un proiect cu aceeași denumire al ISJ Brăila permite, tot cu fonduri UE, accesul unor profesori și elevi din licee profesionale prezența la activități desfășurate în parteneriat cu scoli și firme din țări europene

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila derulează, aidoma școlilor, proiecte cu finanțare europeană prin care sunt asigurate activități, în parteneriat cu unități din țări ale Uniunii Europene, destinate să ajute profesorii și elevii în creșterea calității actului de predare-învățare. Echipa care pune acum în aplicare proiecte Erasmus+ este coordonată de prof dr. Cătălin Canciu – inspectorul școlar general al ISJ Brăila, și de prof. Daniela Petre – inspectorul școlar pentru proiecte educaționale.

Ultimii șase ani cu proiecte educaționale europene ale ISJ Brăila desfășurate cu succes au permis ca Inspectoratul Școlar brăilean să primească Acreditarea Erasmus+ în domeniul VET – prescurtare folosită pentru domeniul învățământ profesional și tehnic, acreditare valabilă pentru perioada 2023 – 2027. Prin această Acreditare, ISJ Brăila poate sprijini elevii și cadrele didactice din liceele tehnologice din municipiul și județul Brăila care nu au experiență sau au experiență redusă în programul Erasmus+, sprijin care se concretizează în participarea la activități transnaționale de învățare, respectiv cursuri și stagii de observare pentru profesori și stagii de practică pentru elevi în țări ale Uniunii Europene. Altfel spus, finanțarea europeană continuă, tot în baza unui proiect – ”Acreditare Erasmus+ VET”, coordonat de inspector școlar general Cătălin Canciu în calitate de manager general. Valoarea proiectului este de 70.029 euro, fonduri europene neramburabile, pentru primul an.

Primele activități în proiectul „Acreditare Erasmus+ VET” au avut loc în perioada 19 – 25 noiembrie 2023, în Cehia. Șapte cadre didactice de la tot atâtea licee tehnologice din municipiul și județul Brăila au participat la un prim curs de formare, intitulat ”Innovatives Approaches to Teaching”, desfășurat la Praga. Au participat la acest curs prof. Anicuța Visalon de la Liceul Tehnologic ”Gh. K. Constantinescu” din municipiu, prof. Daniela Condei de la Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” din municipiu, prof. Dumitru Daniel Marcu de la Școala Profesională ”Emil Drăgan” din Grădiștea, prof. Corina Talida Ilie de la Liceul Tehnologic ”N. Oncescu” din orașul Ianca, prof. Mirela Gianina Calu de la Liceul Tehnologic ”Matei Basarab” din Măxineni, prof. Gabriela Laura Apetrei de la Colegiul Tehnic ”Costin. D. Nenițescu” din municipiul Brăila, prof. Veronica Mocanu de la Liceul Tehnologic ”Nicolae Titulescu” din orașul Însurăței. Participanții au avut ocazia să-și dezvolte competențele digitale necesare în activitatea didactică, să dobândească metode de predare inovatoare, să își dezvolte competențele de comunicare în limba engleză prin schimbul de experiențe alături de colegi de proiect sosiți din alte țări europene la stagiul de formare amintit.

ISJ Brăila pregătește în aceste zile un alt grup, format din șapte profesori de la liceele tehnologice amintite, care vor participa în același proiect la un stagiu de observare – job shadowing – în Turcia. Mobilitatea este programată pentru luna ianuarie 2024. De asemenea, la ISJ Brăila se pregătește și un grup de 21 elevi de la cele șapte licee tehnologice amintite care va merge în martie 2024 la Budapesta pentru un stagiu de practică, de două săptămâni, desfășurat a operatori economici din Ungaria.

*** Acreditarea Erasmus+ sprijină instituțiile cu experiență care derulează proiecte de mobilitate Erasmus+ ca parte a unei strategii organizaționale, descrisă prin programul Erasmus. Organizațiile care sunt acreditate astfel au acces simplificat la finanțare și se pot concentra pe dezvoltarea instituției pe termen mediu și lung.

foto: profesori brăileni la cursul din Cehia

Armanda Filipine & Armanda Filipine & revista Braila Chirei