* Micuţii sunt de la Școala „Aurel Vlaicu” Brăila, coordonator prof. inv. preprimar Ștefana Căldaruş
Pentru Ștefana Căldaruş – cadru didactic la clase de preşcolari – a fi educator presupune neapărat imbinarea a cel puţin două elemente (esentiale, de altfel, in activitatea şcolară): educaţia conform regulilor şi normelor didactice la care se adaugă educaţia impletită armonios cu notiuni din tradiţii populare si de religie. Toate generaţiile au aflat de la doamna educatoare foarte multe amănunte care le facilitează celor mici mai buna inţelegere a fenomenelor naturii, a istoriei, a modului in care au relaţionat de-a lungul timpului oamenii in faţa unor schimbări de anotimpuri, de sisteme etc. Un exemplu de activitate pornită de la initiaţiva educatoarei la https://brailachirei.wordpress.com/2013/11/06/simpozion-national-in-lumea-sfantului-nicolae-la-braila/
Una dintre cele mai frumoase şi interesante tradiţii populare româneşti este cea a „Caloianului”, ritualul prin care se incearcă aducerea ploii fiind unul cu multiple sensuri magice si cu o puternică incărcatură simbolică.
Ștefana Căldaruş (foto cu alţi copii, altă generaţie) reface acest traseu al tradiţiei populare joi, 7 mai 2015, de la ora 10.30 la Muzeul Brăilei „Carol I”, sediul din Piaţa Traian nr. 3 impreună cu grupa mijlocie de preşcolari de la Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” din municipiul Brăila – director prof. Carmen Elena Guşatu.
* * *
Caloianul este un obicei popular de aducere a ploii, un ritual complex împotriva secetei. El constă într-un ritual complex, care face parte din categoria ceremonialurilor de fertilizare din cadrul obiceiurilor agrare. Se practica de obicei la începutul primăverii, cam prin aprilie, uneori chiar şi în iulie, era întâlnit frecvent în regiunile româneşti: Dobrogea, Oltenia, Moldova, Muntenia, Oltenia. Caloianul are loc în perioada climaterică de cea mai mare însemnătate pentru încolţirea şi creşterea culturilor; oamenii sperau ca astfel asigurau condiţiile propice de precipitaţii. Apa – deopotrivă simbol al vieţii, este invocată pentru a obţine fertilizarea pământului şi fecunditatea animalelor, dar si cu scopul obţinerii belşugului pentru casele ţăranilor. Păpuşa din lut cu trăsături masculine, confecţionată de fetiţe, este elementul central al obiceiului, în toate zonele, chiar dacă are alt nume: “Caloian”, “Scaloian”, “Ene – lene”, “Muma ploii” ori “Tatăl soarelui”. Păpuşa se îmbrăca în haine ţărăneşti specifice zonei – cămaşă, căciulă, opinci şi era aşezată, inconjurată de flori, pe o scândură sau într-un sicriu mic din scoarţă de copac sau papură. Apoi Caloianul era dus la malul unei ape, lângă fântână, pe câmpul cu semănături, în grădină unde era îngropat cu mare alai şi bocete de ceata copiilor, aceştia mimând ritualul de înmormântare. După trei zile, Caloianul se dezgropa, era adus în sat şi bocit de asemenea ca un om, după care se mergea la o apa sau la fântână unde era aruncat sau era lăsat să plutească. La toate aceste elementele magice din ceremonial, se adaugă valoarea artistică şi frumuseţea versurilor rostite de incantaţie: “Iene-Iene, Caloiene,/ Ia cerului torţile/ Şi deschide porţile/ Şi porneşte ploile,/ Curgă ca şuvoile,/ Umple-se pâraiele/ printre toate văile,/ Umple-se fântănile,/ Să răsară grânele,/ Florile, verdeţele,/ Să crească fânaţele/ Să-s-adape vitele,/ Fie multe pitele/”. Tot la fel ca la înmormântare, fetele se adunau la una dintre case pentru a prepara pomana – diverse mâncăruri, la care invitau flăcăi şi săteni. Se făcea horă şi se juca, distracţia nefiind considerată nepotrivită, ci din contră, necesară ritualului.
BRAILA CHIREI 