Cătălin Canciu, PNL Brăila – candidat la Primăria municipiului Brăila


*Câteva detalii din programul său pentru administrația locală

Prof. dr. Cătălin Canciu (Cătălin Canciu) – președinte Organizația Municipală PNL Brăila – este candidatul liberal pentru funcția de primar la municipiul Brăila.

Prin Programul meu de Administrație Locală vreau să readuc speranța tuturor brăilenilor. Prin disciplină, transparență și responsabilitate putem să renaștem acest oraș. Consider că este foarte importantă părerea brăilenilor, implicarea lor în elaborarea proiectelor viitoare.

Brăila are nevoie de investiții (realizarea infrastructurii de business) și fonduri europene nu de taxe și impozite mari pentru brăileni, care în prezent sunt singurele surse de bani pentru dezvoltarea orașului.

Brăila are nevoie de educație. Avem copii excelenți pe care trebuie să-i instruim în creșe, grădinițe, scoli și licee funcționale și dotate la cele mai înalte standarde. Brăila are nevoie de o universitate la nivelul importanței sale.

Investițiile, fondurile europene și educația sunt principalele resurse pentru creșterea calitatii vieții în orașul Brăila.

Programul meu dorește să construiască orașul pentru oameni sau, altfel spus, orașul fericit.

Brăila are nevoie de administrație prietenoasă cu cetățeanul – digitalizare, audiențe, bugetare participativă *servicii de sănătate civilizate *asistență socială (protecția persoanelor aflate în impas) *sport de performanță, sport pentru toți și agrement *infrastructură pentru evenimente sportive și culturale *reabilitarea centrului istoric ** turism istoric și turism de agrement *reabilitarea rețelei edilitare – apă canal, canalizare etc *îngroparea cablurilor suspendate *reabilitarea infrastructurii de transport – trotuare, spații pietonale, stații civilizare pentru transportul public, piste pentru bicicliști) *modernizarea transportului public, inclusiv transport dedicat elevilor *regenerarea urbană a cartierelor de blocuri *eficientizare energetică și protecția mediului *servicii pentru animale comunitare *dezvoltarea zonei metropolitane.

Construirea orașului pentru oameni se poate face prin investiții și fonduri europene și nu prin taxe și impozite împovărătoare pentru cetățenii lui. Brăila renaște prin noi!” – spune prof. dr. Cătălin Canciu, actualmente inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Brăila.

Video de la lansare:

Foto de la lansarea candidaturii, din 1 martie 2024, împreună cu deputatul Alexandru Popa – președintele PNL Brăila – și colegi de partid

Armanda Filipine & manager revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.