Avertizări meteo. Instabilitate, dar și căldură accentuată

*Ploi, căldura și disconfort termic până duminică, 31 iulie 2022

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări. Prima este COD GALBEN, valabil până în 31 iulie la ora 22.00, vizând instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată la deal și la munte, local în Transilvania, Banat și Oltenia, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă, 29/ 30 iulie, în Moldova și nordul Dobrogei. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/ mp și izolat 40-50 l/ mp. De sâmbătă, 30 iulie, după-amiaza, instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată, îndeosebi în jumătatea de vest a țării.

O altă avertizare este o actualizare COD GALBEN, cu valabilitate până în 30 iulie, inclusiv, vizând val de căldură, disconfort termic ridicat. În vestul și în sudul țării valul de căldură se va intensifica și îndeosebi în după-amiaza zilei de sâmbătă, 30 iulie, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 unități. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 33 și 37 grade C. Sâmbătă, 30 iulie, disconfortul termic va fi ridicat, pe alocuri, și în restul teritoriului. Duminică, 31 iulie, valul de căldură va persista local în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Poem Chocolat, deschidere oficială la Galați Shopping City

*Sâmbătă, 30 iulie 3022, ora 12.00 are loc lansarea insulei Poem Chocolat – standul cofetăriei Poem Caffe

Cofetăria „Poem Caffe” de la Braila – Vera Maxim administrator & pastry chef – deschide un stand Poem Chocolat la Galați Shopping City

in bulevardul George Coșbuc nr. 251, sâmbătă, 30 iulie 2022, la ora 12.00.

Toate bunătățile pe care clienții le știu – bomboane inclusiv pictate manual, tablete – chiar și cu inserții de lavandă, trandafiri și nu numai, praline cu arome exotice, jeleuri naturale, biscuiți și multe minuni de ciocolată – sunt începând cu această dată și pentru gălățeni (care au, oricum, disponibilitatea de a efectua comenzi din catalogul Poem Caffe – disponibil la sediul cofetăriei din Brăila, str. G-ral Eremia Grigorescu nr. 24, pe pagina Facebook sau pe site la http://poemcaffe.ro/ ) doar la insula Poem Chocolat.

La momentul lansării sunt și 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝟏𝟎% pentru prima comandă, iar cei care cumpără o cutie de ciocolată pot primi și o doua cutie. La finalul zilei va fi o tombolă în care participă toate bonurile; câștigătorul va primi o a doua cutie de ciocolată, evident, cadou.

După 15 ani (https://brailachirei.wordpress.com/2021/11/08/cofetaria-braileana-poem-caffe-aniversarea-a-15-ani/) de elită pe piața de profil brăileană, Poem Caffe face pasul similar în zona de servicii „dulci” la Galați. Suntem siguri că toți clienții vor fi la fel de încântați!

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine 

Consiliul Local Municipal Brăila, ședință extraordinară

*În 29 iulie 2022, ora 10.00

Consilierii municipali brăileni sunt convocați de Marian Viorel Dragomir – primarul municipiului Brăila – la ședința extraordinară a Consiliului local Municipal (CLM) în 29 iulie 2022, ora 10.00, la sala mare din clădirea administrativă (piața Independenței nr. 1).

Pe ordinea de zi sunt următoarele subiecte: 1) Alegerea preşedintelui de şedinţă pentru ședința extraordinară din data de 29 iulie; 2) Consilier local Sîrbu Constantin – depunerea jurământului; 3) Proiect de hotărâre privind Modificarea HCLM Brăila nr. 569/ 23.10.2020 referitoare la „Aprobarea numărului, domeniile de activitate şi componenţa nominală a comisiilor de specialitate din CLM Brăila”, completată prin HCLM Brăila nr. 609/ 13.11.2020 și modificată prin HCLM Brăila nr. 676/ 26.11.2020, HCLM Brăila nr. 328/ 16.07.2021, HCLM Brăila nr. 379/ 7.07.2022 și HCLM Brăila nr. 415/ 15.07.2022; 4) Proiect de hotărâre privind Actualizarea indicatorilor tehnico – economici la obiectivul de investiţii «Modernizare transport electric Calea Galați», aprobați prin HCLM Brăila nr. 112/ 21.03.2019; 5) Proiect de hotărâre privind Actualizarea indicatorilor tehnico – economici la obiectivul de investiţii «Modernizare transport electric parc Monument – Radu Negru», aprobați prin HCLM Brăila nr. 113/ 21.03.2019;

6) Proiect de hotărâre privind Instrumentarea proiectului «Amenajare taluz faleza Dunării în scopul valorificării identității locale» și aprobarea documentatiei de avizare a lucrarilor de intervenție, precum și a devizului general aferent (nota red. Lucrările de taluzare la faleză se impuneau DE MULTĂ VREME! – foto mai sus) 7) Proiect de hotărâre privind Instrumentarea proiectului «Amenajare zona de agrement „Fitness urban” pe Faleza Dunării» și aprobarea studiului de fezabilitate, precum și a devizului general aferent.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine