A doua Conferință a Națiunilor Unite pe tema oceanelor

*Evenimente la Lisabona, cu peste 7.000 de participanți din 140 țări * Concomitent a avut loc una și în Kenia * Tema a fost „Salvați oceanele, protejați viitorul”

Conferința Națiunilor Unite asupra oceanelor (https://news.un.org/en/story/2022/07/1121802) de la Lisabona, desfășurată în 1 iulie 2022, a fost a doua reuniune pe tema „Salvați oceanele protejați viitorul”, concomitent desfășurându-se una și în Kenia (prima a avut loc în New York) și a reunit peste 7.000 de participanți din 140 țări. La apelul ONU pentru a dezbate starea fragilă a mărilor și oceanelor, au răspuns 25 șefi de stat și de guvern, o sută de miniștri, 38 agenții specializate și organizații internaționale și aproximativ 1.200 organizații nonguvernamentale.

Organizatorii consideră că astfel se poate spune că s-a înțeles ideea că „tranziția verde” este dependentă de “tranziția albastră”. Și cum oceanele ocupă mai bine de 70% din suprafața globului și generează jumătate din oxigenul pe care îl respirăm, ar fi cazul să controlăm mai atent acțiunile noastre care îl afectează. În plus, specialiștii atrag atenția că apa oceanelor colectează mai bine de 90% din excesul de căldură provocat de încălzirea mediului – or, în acest moment echilibrul acestui uriaș ecosistem acvatic este deja perturbat.

România s-a alăturat temei protecției oceanelor prin asumarea unor acțiuni pentru o mai bună ocrotire a mediului marin, Marea Neagră fiind relevantă inclusiv din perspectivă geo-politică. Discuțiile și declarațiile la nivel înalt se referă la aplicarea Obiectivului de Dezvoltare Durabilă (ODD) 14, parte a Strategiei pentru Dezvoltare Sustenabilă, numit generic Agenda 2030. Delegația României la conferința de la Lisabona a fost condusă de Ionuț Sorin Baciu – secretar de stat în Ministerul Mediului.

** România a adoptat, în septembrie 2015, Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă împreună cu alte 193 de state membre ale Națiunilor Unite, document privind dezvoltarea, care promovează echilibrul între trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – economică, socială, de mediu.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine