Arhive etichetă: Brașov

A doua ediție LYNX Festival, la Brașov

*A doua ediție LYNX Festival, la Brașov *Fotografia și filmul documentar sunt în atenția festivalului, în 4 – 9 iunie 2024

Orașul municipiu Brașov găzduiește a doua ediție LYNX festival , dedicat exclusiv fotografiei și filmului documentar de natură, inițiat de asociațiile România Sălbatică , Dan Dinu președinte, și Forona. Are loc în perioada 4 – 9 iunie 2024. Dan Dinu – director artistic LYNX Festival:„Sunt foarte entuziasmat pentru a doua ediție LYNX Festival, care se anunță cel puțin la fel de bună ca prima. Dintre cele mai interesante filme pe care o să le aducem amintesc acum de Wild Transylvania, regizat de John Murray, unul dintre invitații noștri speciali de la ediția trecută. Filmul este prezentat în premieră în România și spune povestea vieții sălbatice din această regiune a țării noastre într-un mod armonios, întrețesut și cu peisaje pitorești. Un alt film din program, care a câștigat mai multe festivaluri de profil, este Cactus Hotel, o comedie faină cu animale de tot felul și cu o poveste absolut fascinată. Aș mai pune pe listă și un film foarte interesant despre lupi, unul despre Marea Mediterană, dar și o producție de la BBC despre Antarctica, documentar ce va fi prezentat în format 3D. Nu vor lipsi nici expozițiile de fotografie, iar în cadrul festivalului vom anunța și câștigătorii la concursul internațional Milvus. Acesta este un sumar care sper că va atrage atenția iubitorilor de natură, cărora le promitem și alte surprize dacă vor fi la Brașov la început de iunie”.

John Murray nu mai are nevoie de prezentare, fiind celebru producător de film documentar – are și premiul Emmy in palmares. Anul trecut s-a întâlnit cu publicul român la premiera mondială a documentarului „Ireland’s Wild Islands”, iar acum va oferi premiera documentarului său „Wild Transylvania”. „Cactus Hotel” are numeroase premii – la Green Screen (Germania), Darss Nature Film Festival (Germania), Festival International Nature Namur (Franța), Innsbruck Nature Film Festival (Austria), Sondrio Festival (Italia). Regizat de Yann Sochaczewski, filmul aduce pe marele ecran 50 de minute cu povești construite în jurul unui cactus saguaro. Deschiderea LYNX Festival va avea loc la Cinema Astra (str. Lungă nr 1), gazda principală a festivalului.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan, se deschide la Brașov

*Proiect cu finanțare din Granturile SEE * Prima zi de muzeu este 22 martie 2024

La Brașov se deschide Muzeul Sportului și Turismului Montan, dotat cu piese de patrimoniu istoric sportiv, cu un program de trei zile, 22 – 24 martie 2024. În fiecare zi, începând cu ora 16.00 până la miezul nopții, e program de vizitare, „dar și povești muzicale despre brașovenii care și-au deschis casă lângă locul lor de patinat, chiar în anul când la Atena a fost organizată prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne, dar și despre brașovenii care au stabilit în orașul lor capitala sporturilor de iarnă din România sau cei care, exact acum 60 ani in urmă, au amenajat la Olimpia prima expoziție despre istoria sportului„, după cum anunță inițiatorii.

Prima zi de muzeu la Olimpia înseamnă ultima zi de patinaj. Copiii sunt așteptați la un carnaval pe patinoarul din fața muzeului, cu program inspirat din petrecerile costumate organizate acum 140 ani la Olimpia. Distracția va continua și seara, cu o petrecere costumată pe patinoarul de sub Tâmpa. Manifestarea este realizată cu sprijinul Bazei Sportive Olimpia, organizată de Muzeul Judetean de Istorie Brasov în proiectul „Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan” finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în Programul RO – CULTURA, apelul privind „Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate”.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine