Arhive etichetă: motiune

Vasile Varga, deputat PNL Brăila: ”PSD s-a speriat că Guvernul Orban și-a respectat promisiunile față de români!”

*Parlamentarul subliniază una dintre nemulțumirile social-democraților care a condus la depunerea moțiunii de cenzură: propunerea PNL de a se reveni la votul în două tururi de scrutin

Din comunicatul transmis de deputatul liberal Vasile Varga în ziua (5 februarie 2020) când se votează moțiunea de cenzură inițiată de PSD împotriva Guvernului Orban reies câteva probleme, grave, care continuă să rămână nerezolvate și care vor conduce și în continuare la disfuncționalități în viața administrativă, socială etc.

Vasile Varga, deputat PNL

      ”Măriri de pensii și salarii, ieftinirea carburanților, tăierea pensiilor speciale, investiții în drumuri expres, autostrăzi și în lucrările la podul peste Dunăre, acestea sunt doar câteva dintre măsurile luate de Cabinetul Orban în cele trei luni de guvernare. Un guvern care, pentru a-și ține până la capăt promisiunile făcute românilor, și-a asumat responsabilitatea pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, punându-și, practic, mandatul pe masă.

        De ce atât de importantă această decizie a alegerii în două tururi? Pentru că unul dintre principiile democrației este reprezentativitatea, iar situațiile în care cineva ajunge primar doar cu 15% dintre voturile cetățenilor trebuie să înceteze! Românii trebuie să aleagă cu adevărat, votul lor trebuie să fie respectat și să conteze.

        Pentru PSD, lucrurile stau, însă, cu totul altfel. Ei s-au opus, cu moțiune de cenzură, acestui exercițiu democratic, pentru că se tem că vor fi sancționați la urne de toți cei care s-au săturat de România condusă de incompetență și interese de grup! PSD a ignorat încă o dată dorința oamenilor de a-și desemna corect primarii și a preferat să dea jos Guvernul Orban în loc să dea piept cu realitatea.

        PNL rămâne consecvent promisiunilor sale asumate față de români și a demonstrat că are oameni pregătiți, programe, și viziune pentru a dezvolta România!”

         Vasile Varga – deputat PNL Brăila

Nota red. Nu mai contează cine a schimbat legea alegerilor… nu e bine deloc cum e acum, cu un singur tur de scrutin la locale. Ajung primari oameni care sunt aleși cu 15 sau 20 la sută dintre alegătorii prezenți la scrutin… deci nu sunt reprezentativi. E adevărat că e, de multe ori, și vina acelora care nu se prezintă la vot. Ce dacă nu te-a convins nimeni de pe liste? Poți să dai buletinul neștampilat. Așa vor înțelege și partidele că promovează oameni care nu plac cetățenilor…

Klaus Iohannis: „Ca preşedinte, am făcut ce se putea ca să stopez atacurile PSD împotriva statului”

*”Am ajuns acum să avem un guvern care reușește contraperformanță după contraperformanță… abia aştept să treacă moţiunea”, a precizat preşedintele României în discursul de la adunarea regională a filialelor PNL din Norf-Vest

Preşedintele Klaus Ioahnnis a participat, luni dimineaţa, la festivitatea de deschidere a noului an la Universitatea ”Babeş-Bolyai”, după care s-a deplasat câteva sute de metri pe jos, însoțit de Ludovic Orban – președintele PNL, de Emil Boc – primarul Cluj-Napoca și de alți lideri liberali, și-a făcut cu greu drum prin mulțime, oprindu-se şi pentru a se fotografia cu cei care au dorit acest lucru. Numeroși clujeni i-au solicitat autografe pe recenta sa carte – ”EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”. De la Casa de Cultură a Studenţilor, unde a avut loc Adunarea Regională a filialelor PNL din Nord-Vest, preşedintele a mers în Piaţa Unirii, unde a urcat pe scenă şi s-a adresat studenţilor. După aceea, Klaus Iohannis a participat la reuniunea cu membrii și simpatizanți PNL care au participat la reuniune. Şeful statului i-a salutat pe cei mai mult de 1.500 participanţi spunând: ”Bună seara, dragii mei liberali ardeleni”.

Klaus Iohannis: ”Stăm foarte prost. În decembrie 2016 românii au considerat că e bine și nu e bine să meargă la vot, unii s-au dus, alții nu. Unii din cei care s-au dus au crezut minciunile PSD, care a promis că va curge lapte și miere, dar, ghinion, cum a spus unul, nu a fost așa. Au început să curgă atacuri la justiție, la mediul privat, la economie. Am ajuns acum să avem un guvern care reușește contraperformanță după contraperformanță, eu am numit acest guvern un guvern eșuat, dar aceste eșecuri ale pesediștilor ne dor, pentru că se repercutează asupra vieții noastre de zi cu zi. Astăzi, persoana prospusă pentru comisar european a fost pur și simplu refuzată pentru probleme de integritate. Rușine, rușine PSD-ului! Aici suntem și probabil unii o să mă întrebați: și dumneata ce ai făcut? Eu am făcut tot ce a putut președintele României să facă. Foarte multe din prostiile, din năstruşniciile, din atacurile PSD asupra statului român, asupra sistemelor mari din statul român am reuşit să le opresc. Am reuşit împreună cu voi, şi împreună cu românii, şi e bine că am reuşit şi vă spun: abia aştept să treacă moţiunea să scăpăm de PSD. Fiți pregătiți, momentul vine și vine repede și trebuie să vă apucați de o guvernare serioasă. Noi, împreună, știm ce trebuie făcut, știm cum trebuie făcut. Avem nevoie de investiții. Avem nevoie de oameni competenți în administrație. Avem nevoie de o legislație care încurajează antreprenorii și nu inhibă. Avem nevoie de o educație de calitate. Avem nevoie de un sistem de sănătate publică care funcționează cu pacientul în centru”.

** * PNL îl sprijină în campania electorală pe preşedintele României Klaus Iohannis (https://iohannis.ro/) pentru a fi reales în al doilea mandat la conducerea ţării.

Deputat Antoneta Ioniță: ”Toți parlamentarii responsabili trebuie să voteze moțiunea de cenzură inițiată de PNL!”

*”Românii sunt cei care suferă că PSD se agață cu disperare de Palatul Victoria. Pentru că orice zi cu PSD la guvernare, cu Viorica Dăncilă premier, reprezintă încă un pas spre prăpastia în care România riscă să se scufunde„, subliniază parlamentarul liberal

Medic Antoneta Ioniţă,
deputat PNL de Brăila

Antoneta Ioniţă – deputat liberal, medic de familie, preşedinte Organizaţia Femeilor Liberale Brăila – transmite un mesaj în contextul ultimelor modificări din politica românească – ieşirea ALDE de la guvernare, anunţul PSD de a rămâne (totuşi…) la conducere în ciuda situaţiei dezastruoase (o aparentă creştere economică, bazată doar pe consum şi ceva exporturi de materie primă) din ţară. Cuvântul Antonete Ioniţă – integral mai jos – exprimă întreaga situaţie, precum şi dorinţa PNL de îndepărtare a guvernului condus de V. Vasilica Dăncilă, eventual organizarea alegerilor anticipate, chiar dacă se apropie, cum ştim – în noiembrie 2019, alegerile pentru preşedinţie.

Setea de putere a PSD-ului este incomensurabilă, a atins cote alarmate și dovedește o gravă imaturitate politică. Iar românii sunt cei care suferă că PSD se agață cu disperare de Palatul Victoria. Pentru că orice zi cu PSD la guvernare, cu Viorica Dăncilă premier, reprezintă încă un pas spre prăpastia în care România riscă să se scufunde. PSD se refuză să înțeleagă că nu mai deține nici majoritate parlamentară și nu mai are nici legitimitatea de a guverna. PSD nu mai este dorit de români! Pentru că s-a ocupat mai mult de CeX-uri și răfuieli interne și mai puțin de actul de guvernare. Pentru că salvarea corupților a fost principala preocupare a guvernării lor. Pentru că au mutat capitala României la Videle și, în aproape trei ani de guvernare, au schimbat nu mai puțin de 71 de miniștri. O cifră care completează imaginea guvernării dezastruoase, dar și a luptei interne pentru putere.

      PSD trebuie să plece! Din păcate, dezastrul pe care-l lasă în urmă va fi resimțit mulți ani de acum înainte, dacă este să ne referim numai la împrumuturile contractate, cu cele mai mari dobânzi de pe piața interbancară. În aproape trei ani, PSD a îndatorat România, a stopat investițiiile, a scăzut încrederea investitorilor. Din cauza lor, România și-a pierdut credibilitatea! Constant, PSD i-a mințit atât pe români, cât și pe partenerii externi, pe care i-a tratat cu aroganță. A fost surd la toate avertismentele venite din plan internațional și s-a amăgit cu statistici false. A manipulat bugetele de stat și a prezentat cifre false, ireal de optimiste, iar acum, România nu mai are bani. A creat o falie periculoasă între salariații din sistemul bugetar și cel privat. I-a mințit pe români cu creșterea pensiilor și salariilor, dar puterea de cumpărare este din ce în ce mai mică. O moțiune de cenzură votată de toți parlamentarii responsabili este singura șansă pentru ca România să mai poată fi salvată. Este nevoie de un guvern responsabil, care să repună lucrurile pe făgașul normal și să redea încrederea românilor, cât încă nu este prea târziu”.

                                                Antoneta Ioniţă – deputat PNL de Brăila

Moţiunea „PSD dăunează grav sănătății”, respinsă în Camera Deputaţilor

*Aproape 100 de voturi „pentru” şi 149 „împotriva” moţiunii; parlamentarii puterii şi-au apărat Guvernul

    Camera Deputaților a respins Moțiunea simplă intitulată „PSD dăunează grav sănătății”, inițiată de PNL, USR și PMP – mai multe la https://brailachirei.wordpress.com/2017/10/10/motiune-psd-dauneaza-grav-sanatatii-depusa-de-liberali-usr-si-pmp-sustinuta-in-camera-deputatilor/ – a fost respinsă astăzi, 11 octombrie 2017, în şedinţa Camerei Deputaţilor.

Au votat 97 de parlamentari „Pentru”, 149 de parlamentari „Împotrivă”, iar 19 parlamentari s-au abținut. Moțiunea a fost prezentată de medicul Antoneta Ioniţă – deputat PNL de Brăila – marți, 10 octombrie 2017, în plenul Camerei Deputaților.

În textul moţiunii s-a realizat o adevărată radiografie a sistemului de sănătate din România, fiind subliniate câteva din probleme csre afectează grav viaţa pacienţilor, activitatea corpului medical, a cabinetelor medicale şi a spitalelor.

Moţiune „PSD dăunează grav sănătății” depusă de liberali, USR şi PMP, susţinută în Camera Deputaţilor

*Moţiunea simplă pe sănătate, prezentată de medicul Antoneta Ioniţă – deputat PNL de Brăila în plen, este o radiografie a sistemului care este acum asemenea unui bolnav pe care exact medicul, în cazul de faţă Ministerul de resort şi guvernanţii, nu-l ajută…

 

medic Antoneta Ioniţă, deputat liberal

Moțiunea simplă pe Sănătate „PSD dăunează grav sănătății”, inițiată de Partidul Naţional Liberal (PNL), Uniunea Salvaţi România (USR) și Partidul Mişcarea Populară (PMP), a fost susţinută şi dezbătură în Plenul Camerei Deputaţilor în 10 octombrie 2017. Practic, este prezentată o radiografie tristă a sistemului medical din România care nu este ajutat deloc de măsurile luate de actuala guvernare PSD – ALDE (Partidul Social Democrat, Alianţa Democraţilor şi Liberalilor) şi i se cere premierului Mihai Tudose să-l demită pe ministrul Florian Bodog de la Sănătate. Votul va fi dat mâine, 11 octombrie 2017.

Puteţi vizualiza textul integral al moţiunii pe Sănătate semnat de medicul Antoneta Ioniţă – deputat PNL de Brăila aici – click pe documentul în format DOCX pentru detalii.

În textul moţiunii sunt amintite cele 34 de persoane care au murit în timpul epidemiei de rujeolă, criza de vaccinuri din exact acea perioadă: „(…) în ţara noastră 34 pacienţi au murit din cauza epidemiei de rujeola, pacienţi decedaţi în urma infecţiilor  nosocomiale şi  nu în ultimul  rând, să nu uităm să-i amintim pepacienții decedați care nu au putut beneficia de îngrijiri medicale la domiciliu din cauza dosarelor falsificate la CNAS. Pentru toată aceasta situație dezastruoasă, domnule ministru, sunteţi direct răspunzător! Nu  s-ar  fi  ajuns  în  această  situaţie,  domnule  Bodog, dacă aţi  fi  reacţionat  din  prima zi cu maximă seriozitate când aţi văzut că epidemia de rujeolă se extinde şi nu aţi  fi aşteptat ca domnul prim-ministru să vă atenţioneze şi să intervină! Aţi atentat cu această  ocazie la siguranţa naţională, lucru care nu poate fi trecut cu vederea! Vaccinuri insuficiente în plină epidemie de rujeolă, inexistenţa unui plan de acţiune  în teritoriu în privinţa vaccinării au dus, iată, ca în intervalul de 6 luni, numărul îmbolnăvirilor de rujeola să crească cu peste 6000 şi de la o săptămână la alta să fie înregistrate alte şi alte noi cazuri„.

Lipsa altor vaccinuri – difterotitanic ori cel pentru hepatita de tip B – a fost, de asemenea subliniată în textul moţiunii şi neadoptarea legii vaccinării: „Aţi promis o lege a vaccinării, însă vă întreb: câţi copii trebuie să mai moară până când  această lege va intra în vigoare? Nu aţi considerat că epidemia de rujeolă este o problemă majoră şi urgentă de sănătate a României şi aţi amânat elaborarea cadrului legislativ  privind vaccinarea! Aţi pasat responsabilitatea către Direcţiile de Sănătate Publică şi către medicii de familie pe care îi trataţi ca pe „fraierii de serviciu” şi de care aţi uitat, cu toate că aţi promis în programul de guvernare dotarea minimă a cabinetelor medicale (…) Consider că nu am fi ajuns în această situaţie dacă ar fi existat prevenţie în sistemul de sănătate din România! Ce trebuie să înțelegeți, domnule ministru al sănătății, este că în țara noastră prevenția trebuie să devină o prioritate reală și palpabilă, cu atât mai mult cu cât în România se înregistrează o serie de fenomene negative, cum ar fi: numărul 1 in UE la mortalitatea prin cancer de col uterin, la îmbolnăvirile prin TBCși la hepatita virală tip C, numărul 1 in UE la mortalitatea infantilă și la mortalitatea maternă. Însă actualii  guvernanţi nu dau doi bani pe acest lucru, de parcă nu s-ar dori intrarea în rândul ţărilor civilizate!„.

Faptul că personalul medical bine pregătit pleacă în străinătate a fost readus în discuţie: „Vorbiţi tot timpul despre programul de guvernare cu care aţi câştigat alegerile, dar ignoraţi cu desăvârşire proiectele cuprinse în acest program, în special cele legate de resursa  umană. Este cunoscut  faptul că, în  momentul  de  faţă, România reprezintă cel mai mare exportator de cadre medicale din Europa și, deși aţi afirmat că veţi mări salariile  personalului medical începând cu anul 2017, această creştere salarială a fost amânată pentru anul 2018. Până atunci, alţi oameni competenţi din sistemul medical românesc vor alege calea străinătăţii„.

Birocraţia şi lipsa de viziune la nivelul Ministerului sunt alte probleme care ajung direct la pacienţi şi le afectează viaţa: „Birocraţia reprezintă o altă  mare problemă (…) Medicii sunt obligaţi să completeze fişe medicale, registre de consultaţii etc (…) Deşi sistemul sanitar de stat primeşte tot mai multe fonduri, aceşti bani nu se regăsesc în  dinamica dezvoltarii  sale. Iar performanţă în sistemul sanitar nu există din lipsă de viziune  şi strategie, din  lipsă de obiective, din lipsă de experţi, din lipsă de politici de sănătate„.

Subfinanţarea medicinei de familie, construirea spitalelor regionale promise, parcul autor deficitar – la nivel de ambulanţe, descentralizarea sistemului medical doar pentru a o înregimenta clienteloar şi politic sunt alte hibe pe care le vede toată lumea, mai puţin cei din guvernare: „Semnalez şi faptul că medicina de familie este mult subfinanţată, deşi furnizează peste 80% din serviciile medicale necesare populaţiei şi reprezintă baza piramidei sistemului de sănătate (…) Se știe că în România actuala infrastructură spitalicească nu asigură condițiile și capacitatea minimă de funcționare. Construcția celor trei spitale regionale clinice de urgență din Cluj, Craiova si Iași reprezintă o promisiune amânată ca multe altele, deși autoritățile administrațiilor publice locale au întreprins toate demersurile în vederea demarării lucrărilor (…) Dotarea parcului auto cu ambulanțe noi, chiar în fiecare comună, se pare că va rămâne doar un vis, deși în țară există o situație dezastruoasă la nivel de dotare cu ambulanțe (…) Descentralizarea a făcut ca numirile în sistemul sanitar de stat să fie decise de  politicieni, ceea ce a dus la alterarea actului medical. Managementul de spital în sistemul sanitar de stat ne arată, cu puţine excepţii, că este o afacere cosmetizată, cu concursuri ce au câştigătorul stabilit dinainte„.

N.red. Practic, moţiunea este este o radiografie a sistemului care este acum asemenea unui bolnav pe care exact medicul, în cazul de faţă Ministerul de resort şi guvernanţii, nu-l ajută…

PMP Brăila, alegeri la Organizația Județeană

* Viorel Botea, ales președinte * Ionel Adetu și Viorel Grosu, colegii care au fost de la început – acum exact un an de zile –  fac parte și ei din echipa de conducere a filialei 

Așa cum am anunțat (http://brailachirei.wordpress.com/2014/08/22/pmp-braila-isi-alege-liderii-locali/), sâmbătă – 23 august 2014 – a avut loc la Facultatea de Inginerie Brăila, în aulă, conferința județeană de alegeri a Partidului Mișcarea Populară (PMP) Brăila. 100_6197

Peste 200 de membri PMP au luat parte la lucrările primei conferințe de alegeri organizate la exact un an de zile de când există filiala brăileană a partidului. Din prezidiul adunării, așa cum se vede și din imagini (album foto la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.709230092502916.1073742017.196618800430717&type=3  pe pagina Facebook a revistei de cultură și informație Braila Chirei), au făcut parte Viorel Botea – președintele interimar, Ionel Adetu – secretar, Viorel Grosu – prim-vicepreședinte, Geanina Broască. Din partea PMP central, la eveniment a fost prezent Cătălin Cristache – secretar executiv în în Consiliul Executiv Naţional, preşedinte al filialei PMP Galaţi.

100_6204             Înainte de alegerile propriu-zise, Viorel Botea a sintetizat moțiunea ”Dezvoltarea durabilă a județului Brăila” pe care a anexat-o la mapa conferinței, moțiune care a fost depusă odată cu candidatura la funcția de președinte al Organizației Județene PMP Brăila – a fost și singurul candidat la această poziție.

Moțiunea este, pe scurt, o sinteză a viziunii PMP pentru Brăila în perioada 2014 – 2016, fiiind subliniate domeniile agricultura – competitivitate, calitate și profitabilitatea culturilor, infrastructura, modul în care administrația publică gestionează fondurile locale și guvernamentale. măsuri pentru scăderea ratei șomajului, proiecte naționale de anvergură cum ar fi canalul Siret – Bărăgan, podul peste Dunăre între Brăila și Tulcea, dezvoltarea instalațiilor bazate pe energie verde și energii regenerabile, susținerea IMM-urilor.

100_6210            Viorel Botea  (foto stânga) a câștigat fără probleme funcția de președinte al Organizației Județene (pentru celelalte organizații vor fi alegeri în următoarea perioadă). Ionel Adetu – unul dintre oamenii care au fost de la început în structura PMP Brăila a obținut sufragiile plenului pentru poziţia de secretar general, în timp ce pentru cea de secretar general adjunct a fost ales Cristian Boală. 100_6217

100_6230          Viorel Grosu (foto în stânga la urne), până acum prim-vicepreședinte interimar, de asemenea unul dintre primii activi în PMP Brăila – a devenit unul dintre vicepreşedinţi la fel ca și Elena Dascălu, Ovidiu Traian Pontiliescu, Aurel Bajan, Eugen Ghiorghiu, Virginica Stăncescu.

Următoarea activitate importantă pe care o au de dus la îndeplinire membrii PMP Brăila este strângerea de semnături pentru candidatura Elenei Udrea – președintele PMP central – la președinția României. Conform cerințelor, au de strâns aproximativ 5000 de semnături până pe 20 septembrie 2014.