La Casa Memorială ”Perpessicius”, aniversare brăileană dedicată lui Mihai Eminescu


*Au fost prezenți oaspeți de la Muzeul Literaturii Române din capitală și nu numai, iar lirica poetului aniversat a fost prezentată de elevi ai Liceului ”Sebastian”

 

De fiecare dată când este aniversare Mihai Eminescu, la Brăila un punct de atracție devine – inevitabil – Casa Memorială ”Dumitru Panaitescu Perpessicius” . Nici nu mai trebuie să amintim faptul că fără contribuția ilustrului dascăl, filolog, eseist și cercetător Dumitru Panaitescu născut aici, în urbea dunăreană, poate că altfel ar fi vorbit contemporaneitatea despre marele poet născut la Ipotești și poate că nimeni nu ar fi spus despre Poet atâtea decenii la rând că merită cu prisosință titlul de poet național.

Așa că și în 2012, doar că luni, 16 ianuarie, secția Muzeului Brăilei din strada Cetății nr. 70 coordonată de Elena Ilie a fost gazdă pentru prietenii literaturii, ai lui Eminescu și ai lui Dumitru Panaitescu – fost dascăl la cea mai bătrână școală din municipiul Brăila situată la câteva străzi distanță, pe actualul Bulevard Panait Istrati fost Sf. Maria.

Aici au sosit în cursul dimineții, onorând invitația la vernisajul programat oaspeți de la Iași și de la București, dar și elevi din municipiu și câțiva brăileni care au dorit să marcheze astfel aniversarea a 162 ani de nașterea lui Mihai Eminescu, să urmărească îndeaproape obiectele din noua expoziţie.

Invitații de onoare au fost cercetătorul dr. Valentin Coşereanu – reprezentant al Memorialului Mihai Eminescu de la Ipoteşti, Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, sculptorului Ion Deac-Bistriţa spceialist în medalistică și, de asemenea,  conf. univ. Zamfir Bălan – cu doctorat în opera lui Panait Istrati, director adjunct al Muzeului Brăilei, acesta din urmă și muzeograf Elena Ilie oferind amănunte despre colecția impresionantă de documente aparținând ilustrului înaintaș și care reprezintă o șansă nesperată de a ajunge prin intermediul lor și cu ajutorul imaginației  în vremea când Dumitru Panaitescu se străduia să redea, publicului și specialiștilor, din manuscrisele eminesciene cea mai corectă imagine a operei Poetului.

De asemenea, ca de fiecare dată liceenii au venit să-și aducă omagiul și să fie artiști ai zilei, recitând cu farmecul vârstei și cu emoție din versurile eminesciene. Un grup de la Liceului Teoretic ,,Mihail Sebastian” au avut permisiunea  să transforme o oră de curs în lecție deschisă de limba română, artă și istorie vie. Directoarele liceului – prof. Gheorghița Rusu și prof. Liliana Marin – au primit mulțumirile echipei care a inclus activitatea în Proiectul ”Lecturiada”. Momentul eminescian s-a deschis încă de la liceu; tinerii au mers la biblioteca liceului unde au stabilit, împreună cu profesoara de limba română Raluca Voinea și bibliotecar Angelica Necula, atât volumele și materialele necesare dar și distribuția momentului artistic pregătit de elevi în vederea prezentării lor la Casa ”Perpessicius”.

Elevii Florentina Mărgean, Florentina Moise, Florentina Radu, Simona Rusu, Mădălina Valentina Milea de la IX C, Carmen Stroe, Elena Mailat, Alexandra Condruz de la X F, Florentina Păruș, Andrei Eremia, Alexandru Ionuț Dache de la XI D, Mihai Hapa au fost parte integrantă, vie și plină de emoție, a mini-spectacolui  liric închinat memoriei poetului Mihai Eminescu dar și ilustrului său cercetător – Dumitru Panaitescu Perpessicus, în casa căruia s-au aflat împreună cu bibliotecara liceului Angelica Necula.

 

Mai multe amănunte despre implicarea liceenilor de la ”Sebastian” în sărbătoarea eminesciană găsiți aici http://lecturiada.blogspot.com/2012/01/la-casa-memoriala-d-p-perpessicius.html?spref=fb adresa fiind  a site-ul proiectului lor ”Lecturiada”.

Și, conform tradiției,  cu toții au fost subiectul fotografiilor de grup la bustul lui Dumitru Panaistescu Perpessicius din curtea casei memoriale, lucrare ce poasrtă semnătura la fel de ilustră a sculptorului Nicăpetre (Petrică Bălănică, născut la Brăila și ajuns celebru în lumea artei via Grecia și Canada).

Un gând despre „La Casa Memorială ”Perpessicius”, aniversare brăileană dedicată lui Mihai Eminescu”

  1. ca intotdeauna, dna Armanda are un text nu doar informativ ci care transmite emotie si implicare in faptele de cultura. parafrazand, cati ca ea?

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.