Cătălin Canciu, PNL Brăila, candidat la Primăria Brăila: primar


*Depunerea candidaturii la Biroul Electoral este o bună motivație pentru reafirmarea încrederii că brăilenii vor ști să aleagă, în 9 iunie, astfel încât viitorul să fie unul cu adevărat bun – pentru toți

Cătălin Canciu – profesor de geografie cu doctorat, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Brăila, președinte al Organizației Municipale PNL Brăila este, din 25 aprilie 2024, oficial în lupta politică pentru funcția de primar al municipiului Brăila.

Cătălin Canciu: „Astăzi mi-am depus oficial candidatura pentru Primăria Municipiului Brăila. Sunt un om născut și crescut în Brăila, iubesc orașul nostru și am respect pentru brăileni și pentru tot ce au mai bun de oferit aceste locuri binecuvântate ale țării. Competiția electorală, așa cum este ea descrisă prin lege, ne supune unor rigori – să fim uniți sub o siglă, sub niște culori, să strângem mii de semnături iar la final, să avem dreptul la un pătrățel pe buletinul de vot pe care oamenii îl vor avea în mână pe 9 iunie. Dar vă spun cu mâna pe inimă, în această bătălie nu am intrat doar în numele unui partid, al unor culori, sau al unor principii. Sunt în luptă pentru zecile de mii de brăileni care își privesc copiii plecând înspre alte zări, al zecilor de mii care sunt plecați și privesc cu nostalgie înapoi către casă și al celor mulți rămași încă în Brăila, cu speranța că, după aproape 35 de ani, ceva se va schimba!

Sunt în luptă în numele SCHIMBĂRII ÎN BINE A ACESTUI ORAȘ, sunt mândru că sunt brăilean și sunt convins că doar efortul nostru comun va reuși să ridice Brăila, după mulți ani de alegeri greșite, acolo unde merită, în fruntea țării”.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.