Arhive etichetă: habitat

În proiect european la Balta Mică a Brăilei: ghiduri pentru elevi, film premiat

* „Managementul capitalului natural din Balta Mică a Brăilei prin abordare integrată, evaluare şi conştientizare”, în valoare de aproape 3 milioane de euro, a permis conservarea speciilor și a habitatelor, reamenajarea unor zone, dar și realizarea unor materiale informative deosebite * Dintre acestea din urmă, ghidurile speciale pentru elevi pot deveni materiale didactice de real folos pentru viitorii îndrăgoștiți de natură, călători prin Bălțile Brăilei – școlile doar să le solicite! * Filmul „Ecosistemul Chiriloaia, minunea verde de lângă Brăila”, produs tot în proiect, a fost premiat pentru imagine la Festivalul Internaţional de Film Etnografic de la Zlatna

Tur-320                  „Managementul capitalului natural din Balta Mică a Brăilei prin abordare integrată, evaluare şi conştientizare” este proiectul derulat de Administrația Parcului Natural Balta Mică (APBMB) a Brăilei (site la http://www.bmb.ro/) și co-finanțat prin Proeictul Operațional Sectorial de Mediu, în perioada 2011 – 2015, de la Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea proiectului, de aproape 3 milioane euro, a permis până acum echipei de la parcul Balta Mică a Brăilei să asigure măsuri de conservare pentru speciile și habitatele de interes în rețeaua Natura 2000, să reconstruiască din punct de vedere ecologic pădurile aluviale, să îmbunătășească infrastructura de vizitare, să elaboreze și să tipărească broșuri informative (”Călătorie de vis prin bălțile ascunse ale lui Terente” cu hartă, ”Parcul natural Balta Mică a Brăilei”, ”Comunitățile locale și capitalul natural din Balta Mică a Brăilei”, ”Managementul Bălții Mici a Brăilei” – toate cu multe imagini și exemple de trasee), dar și ghiduri practice pentru elevi de ciclul primar (clasele I – IV), ciclul gimnazial (clasele V – VIII), nivel liceal (clasele IX – XII). Ghidurile, gândite de biologul Anca Elena Andrei ca niște manuale de ecologie foarte bine structurate, au fost realizate cu sprijinul profesorului inspector Cătălin Canciu, cu doctorat ăn geografie, de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila, cu sprijinul profesorului inspector Ecaterina Bonciu de la ISJ Brăila, desenele fiind ale profesorului artist plastic Elisabeta Volcu de la Liceul de Arte ”Hariclea Darclee” Brăila.

De asemenea, a fost realizat și un film – „Ecosistemul Chiriloaia, minunea verde de lângă Brăila”, producător Radu Tora. Cu el, echipa de proiect a participat anul acesta (în 8 iunie) la Festivalul Internaţional de Film Etnografic, ediţia a II-a, de la Zlatna, județul Alba unde a primit premiul pentru imagine.

IMG_9878               Așa cum au precizat – la conferința de presă din 29 august 2014 (foto)  – Radu Moisei, managerul APBMB și Anca Elena Andrei – managerul de proiect, biolog angajat la APBMB, au fost editate suficiente materiale astfel încât dacă școlile doresc, fiecare să poată primi câte un set (trei ghiduri, trei broșuri, film). Vor primi, cu siguranță, elevii și profesorii din cercurile Antipa – cum sunt cei de la Școlile Gimnaziale ”Mihai Eminescu”, ”Fănuș Neagu” unde activează astfel de cercuri partenere APBMB – în total sunt 12, în județele Brăila, Constanța, Ialomița.

Faptul că atâția bani s-au folosit pentru conservare și protejare, în condițiile în care ”noi stăm bine la capitolul biodiversitate, nu ca alte țări europene” după cum sublinia Anca Andrei, aduce și turiști mai mulți în zona protejată. Spre exemplu, chiar dacă vizitarea se limitează la maximum 15 persoane pe zi – doar e parc natural! – numărul celor care s-au mirat, pozitiv, de frumusețile naturale a ajuns la 8.000. Bineînțeles că fiecare traseu, ci ghidaj specializat, are o perioadă de timp și un cost (de la trei ore – 350 lei per grup cu vaporașul, amănunte pe site-ul menționat la începutul materialului). Dar frumusețea merită din plin efortul temporal și financiar! ca să vă faceți idee doar de o specie rară – vulturul codalb (foto), cea mare răpitoare de pe teritoriul României trăiește numai aici; sunt șase indivizi, spun interlocutorii jurnaliștilor la conferința de prezentare a proiectului, cu puii lor. N.aut (Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei) Posibil să nu-i vedem, dar faptul că știm că ei trăiesc aici, e o mare bucurie, cred, pentru orice pasionat de natură. Vulturul-codalb-mare

Ce s-a mai realizat în proiect? Investiții importante în ceea ce înseamnă reconstrucţia ecologică a 215 hectare din ce a fost cândva pădurea aluvială din Balta Brăilei, spre exemplu fiind înlocuit plopul euro-american (plantat la îndiguirile din anii 60) cu specii autohtone: plopul alb şi plopul negru.

O altă etapă a amplului proiect, care se află în lucru, este finalizarea unui centru plutitor de vizitare care va fi inaugurat în curând. El ”va avea și o zonă-muzeu, sală de conferinţă, dormitoare pentru voluntari, bibliotecă”, promite echipa APBMB. Centrul plutitor (vas-ponton) are o capacitate de 80 locuri și va permite o mai bună vizitare, plus perioade studiu, evaluare. Cu certitudine, sunt foarte multe persoane care își doresc să afle direct de la fața locului mai multe despre cele 78 de specii păsări rare din 207 specii câte trăiesc în Balta Mică sau despre cormoranul mic – se estimează că în lume ar mai fi doar 14.000 exemplare din care 40 în Delta Dunării și Balta Mică a Brăilei.

Toate tipurile de turism – ecologic, cultural etc. – se regăsesc în traseele pregătite de echipa APBMB și pe toate, cu date complete inclusiv prețuri, le regăsiți pe site. Vremea încă mai permite vizitarea frumoasei Bălți a Brăilei!