La Muzeul Brăilei „Carol I”, expoziţia itinerantă „Perpetuum Ţăndărică”


*Pot fi admirate păpuşi – personaje de scenă, marionete la Centrul Diversităţii Culturale şi Secţia Etnografie * În perioada 29 septembrie – 24 octombrie 2017; vernisaj în 3 octombrie 2017, ora 11.00

     O interesantă expoziţie itinerantă poposeşte în această perioadă pe meleaguri brăilene, la instituţia muzeală. Sub genericul „Perpetuum Ţăndărică” (afiş în stânga), iniţiată de Teatrul de Animaţie „Ţăndărică” (http://www.teatrultandarica.ro) din Bucureşti – manager Călin Mocanu, expoziţia poartă semnătura a două doamne care iubesc arta Thaliei dedicată celor mici, Elena Manda – producător şi Miruna Simian – curator. Evident că obiectele expuse, păpuşi şi marionete care au în spate o mulţime de poveşti (inclusiv ale celor care le-au dat viaţă pe scenă…), nu sunt destinate numai admiraţiei copiilor, ci şi celor care se simt încă sub vraja copilăriei. Vor fi interesaţi de expoziţie şi cei care iubesc arta plastică şi, deopotrivă, arta vestimentară – cu toate compnentele: pictura, desen, modelaj, culoare, scenografie, expresivitate etc. – pentru că toate acestea fac parte din măiestria pe care trebuie să o deţină un artizan de păpuşi/ marionete.  „Păpușile sunt alese dintr-o istorie de peste 70 de ani a teatrului şi marchează principalele repere în evoluția teatrului de animație din România” – organizatorii. Nota aut. Mai mult, cred că după vizionarea expoziţiei, adulţii vor dori să revadă şi ei câteva spectacole la Teatrul de Păpuţi „Cărăbuş” Brăila împreună cu micuţii…

din spectacolul "Motanul încălţat" (2013) de la Teatrul "Ţăndărică"
din spectacolul „Motanul încălţat” (2013) de la Teatrul „Ţăndărică”

Vernisajul este planificat pentru marţi, 3 octombrie 2017, de la ora 11.00, la Muzeul Brăilei „Carol I”, Centrul Diversităţii Culturale – în Piaţa Traian nr. 3.  Foto dreapta(chiar dacă nu va fi în expoziţie): păpuşi – observaţi cu atenţie câtă expresivitate au! – din spectacolul „Motanul încălţat” (2013) de la Teatrul „Ţăndărică”.

Expoziţia este deschisă până pe 24 octombrie 2017, la Muzeul Brăilei „Carol I” – atât la Centrul Diversităţii Culturale (Piaţa Traian nr. 3) coordonat de Camelia Hristian, şef Relaţii Publice la muzeul brăilean, cât şi la Secţia Etnografie din str. Polonă nr. 14, muzeograf Gabriela Dorina Cloşcă – şef Secţie.

Organizatorii expoziţiei itinerante „Perpetuum Ţăndărică” sunt Teatrul de Animaţie „Ţăndărică”, UNIMA România (organizaţie neguvernamentală https://www.unima.org/en/centres-unima/unima-romania/) şi Primăria Bucureşti, iar la nivel local partenerii sunt Muzeul Brăilei „Carol I” şi Consiliul Judeţean Brăila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.