Valeriu Ion Găgiulescu, lansare de carte la Brăila


*Marţi, 12 septembrie 2017, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “Ana Aslan” de la ora 16.30

 

Valeriu Ion Găgiulescu

Valeriu Ion Găgiulescu – scriitor, umorist, îşi prezintă în Brăila natală volumul “Amurg”, publicat la Editura InfoEst, roman apărut iniţial în 2008 tot la Brăila, la Editura Opinia. Evenimentul are loc marţi, 12 septembrie 2017, de la ora 16.30, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “Ana Aslan”  (sediu frumos renovat din Brăila, strada Nicolae Bălcescu nr. 8 – 10), instituţie care editează din 2016 şi o frumoasă revistă culturală – „Casa Speranței”, în care sunt publicate şi creații literare ale seniorilor şi nu numai ale lor.

Romanul va fi prezentat de prof. Dumitru Anghel – critic literar şi editorul Mihai Vintilă – poet, jurnalist, economist. Publicul prezent va putea să audieze şi program muzical la care îşi dau concursul profesorul de chitară Florin Lazăr de la Şcoala Populară de Arte “Vespasian Lungu” şi Teodor Gabriel Şcheaua – un elev talentat, premiat de noi la Festivalul Concurs de muzică folk „Seară de Mai” 2017 cu un binemeritat loc I la secţiunea lui de vârstă. 

** * Valeriu Ion Găgiulescu (n. 26 ianuarie 1939, Brăila) a activat în Banca Naţională (1959 – 1980), apoi ca judecător la Instanţa Turnu Măgurele (1980 – 1987), avocat în Baroul Teleorman (1987 – 2002). Pasiunea pentru literatură o are încă din liceu, pe care l-a făcut la Turnu Măgurele, când frecventa şi un cenaclu acolo. A publicat în reviste în toată ţara. A publicat cărţile „… Ca floarea câmpului…” (roman) Editura Tipoalex, Alexandria, 2006 şi ediţie revizuită în 2017, Editura InfoEst (prezentare în iunie 2017 la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila https://brailachirei.wordpress.com/2017/06/08/valeriu-ion-gagiulescu-lansare-de-carte-la-biblioteca-judeteana-braila/), „Amurg” la Editura Opinia, Brăila, 2008 – cartea care se prezintă acum, „Potcovarul Pegas” (poezii), Editura Opinia, Brăila, 2008, „De-a râsu’-plânsu’ ” epigrame), Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, 2015.

Reclame

Un comentariu

  1. […] Opinia, Brăila, 2008 – carte reeditată şi prezentată în 12 septembrie 2017 la Brăila (https://brailachirei.wordpress.com/2017/09/11/valeriu-ion-gagiulescu-lansare-de-carte-la-braila/ – album foto la […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.