Arhive etichetă: reparatii

CJ Brăila pregătește reparațiile la Spitalul Județean de Urgență

*Proiectele necesare sunt in ordinea de zi a unei ședințe extraordinare; la fel, sunt și măsuri care vizează transportul in județ

Pentru data de 15 iulie 2022 a fost convocată o ședință extraordinară a Consiliului Județean (CJ) Brăila – de la ora 9.30, în sala mare a clădirii administrative din b-dul Independenței nr.1.

Proiectul ordinii de zi, așa cum l-a semnat Francisk Iulian Chiriac – președintele CJ – are trei puncte care vor fi atenția consilierilor județeni: 1) Proiect de hotărâre privind modificarea si completarea Hotărârii CJ Braila nr. 84/ 28.04.2022 privind luarea unor măsuri în vederea delegării Serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competenţă a Unității Administrativ-Teritoriale județul Brăila; 2) Proiect de hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici la faza Proiect tehnic pentru „Reabilitare și anvelopare pavilion A (construcțiile C1, C2, C3), Spitalul Județean de Urgență Brăila, soseaua Buzăului nr. 2”; 3) Proiect de hotărâre privind modificarea prevederilor Hotărârii CJ nr.283/ 23.12.2021 privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul “Reabilitare și anvelopare pavilion A (construcțiile C1, C2, C3), Spitalul Județean de Urgență Brăila, Șoseaua Buzăului nr. 2”.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

La Brăila, Colegiu prefectural – ianuarie 2017

*Sedinta are loc joi, 26 ianuarie 2017, de la ora 11.00

colegiu-prefectural       Prefectura Brăila, prefect Mădălina Cochino, anunță următoarea activitate care se desfășoară la nivelul instituției. Astfel, joi – 26 ianuarie 2017 – de la ora 11.00, la Sala Mare a Palatului Administrativ va avea loc ședința Colegiului Prefectural al județului Brăila, cu ordine de zi de mai jos:

1). Bilanţul activităţii din anul 2016 a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila; prezintă bilant-ipj-2016 (click pe document in format PDF pentru detalii) Adrian Constantin Glugă – inspector șef al IPJ Brăila; 2). Raport privind activitatea desfăşurată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila în anul 2016; prezintă raport-2016-al-ijj (click pe document in format PDF pentru detalii) Vasile Moț – împuternicit inspector șef al IJJ Brăila; 3). Informare privind activitatea în anul 2016 a Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila din Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi; prezintă informare-2016-politia-frontiera (click pe document in format PDF pentru detalii) Renato Paulu Zală  – şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila; 4). Informare privind activitatea desfășurată în anul 2016 a Bazei de Reparaţii Nave Brăila; prezintă informare-2016-baza-reparatii-nave (click pe document in format PDF pentru detalii) Florin Baștiurea – șef al Bazei de Reparaţii Nave Brăila; 5). Informare privind activitatea în anul 2016 desfăşurată de Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Brăila; prezintă evaluarea-b-j-p-t-braila-pe-anul-2016 (click pe document in format PPS pentru detalii) Dănuț Novac – împuternicit șef al Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Brăila;

Madalina Cochino, Aurelian Tiripa
Madalina Cochino, Aurelian Tiripa

6). Raport de evaluare a activităţii desfăşurate în anul 2016 de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dunărea” al judeţului Brăila; prezintă raport-2016-al-isu (click pe document in format PDF pentru detalii) Cristian Ion – inspectorul şef al ISU „Dunărea” al judeţului Brăila; 7). Proiect de hotărâre pentru aprobarea „Programului orientativ al şedinţelor de lucru ale Colegiului Prefectural al judeţului Brăila, ce urmează a avea loc în anul 2017”; prezintă proiect-hotarare-din-26-ian (click pe document in format PDF pentru detalii) Marius Aurelian Țiripa – subprefectul  judeţului  Brăila; 8). Diverse. Prezentarea documentului „Nota-raport privind organizarea și desfășurarea unor activități de popularizare a Strategiei Naționale Anticorupție 2016-2020 în instituțiile prefectului” – Serviciul Județean Anticorupție Brăila.

Foto din arhiva Armanda Filipine, revista de cultura si informatie Braila Chirei de la un eveniement similar.

Consiliul Judetean Braila lucreaza la drumurile judetene

*Presedintele Iulian Francisk Chiriac a promis ca pe site-ul CJ vor fi postate harti/ situatii publice de interes pentru locuitorii judetetului si nu numai, publicitate similara fiind realizata in viitorul imediat si o pagina Facebook dedicata Consiliului Judetean

Consiliul Judetean (CJ) Braila a reluat in forta reparatiile de drumurile judetene, drumuri (nota. Care aveau de mult nevoie de aceste lucrari!) pe care Iulian Francisk Chiriac (foto) – noul presedinte al CJ (membru al PSD, ales dupa 5 iunie 2016 – alegerile locale) – vrea sa le inspecteze personal, la fel cum si-a propus si sa viziteze fiecare unitate adminsitrativ teritoriala  (UAT – primarie) in parte. Iulian Francisk Chiriac, 18 aug 2016 a

In recenta conferinta de presa de la sediul CJ Braila, Iulian Francisk Chiriac a subliniat care sunt lucrarile ce se efectueaza in acest moment (nota. Nu s-a mentionat firma):

DJ 221 – Cazasu, Romanu, Gemenele, Sutesti, Ianca plombe pe o portiune de 54 kilometri; DJ 202 B – Scortaru Nou, Gemenele (covor asfaltic) pe o portiune de 5 km, dar si Latinu, Scortaru, Gemenele, Movila Miresii, Teeps Voda, Urleasca plombe pe o portiune de 29 km; DJ 203 – Galbenu, Jirlau, Faurei, Ulmu, Zavoaia, Insuratei; 2 km covor asfaltic intre Jirlau si Faurei, restul de 62 km plombari; DJ 211 B – Tataru, Baraganu, pana la 6 km si Victoria, Mihai Bravu (plombe); DJ 211 C – Tataru, Coltea (7 km plombe); Chichinetu – Ciocile (4 km plombe); Coltea – Chichinetu (7 km covor asfaltic)”. DSCN7778

DSCN7776       Presedintele CJ a promis ca in urmatoarele zile se va reface site-ul institutiei si aici vor fi anuntate toate aceste lucrari, astfel incat oamenii sa stie care este situatia la zi, unde se lucreaza, unde drumul este impracticabil etc. De altfel, tot pe site-ul CJ va fi postata si harta (foto alaturat si legenda explicativa) cu situatia drumurilor din judetul Braila. In context, Chiriac a precizat ca vor fi postate la vedere si alte harti/ situatii de interes public,  inclusiv firmele care castiga licitatiile publice. Aceste informatii vor fi postate si o pagina din reteaua de socializare Facebook care va fi facuta special pentru insitutia CJ Braila.

Teatrul „Maria Filotti’ Braila, final de reabilitare cu bani europeni

*Proiectul, inceput in 2012 (lucrarile au inceput efectiv in 2014), aduce cladirea vechiului teatru „Rally’ la o formula moderna si optima de functionare, cel putin asa sustin oficialii *Va fi o noua sala de spectacole; stagiunea incepe pe 8 septembrie 2016 cu spectacolul „Indoiala’

DSCN5560       Dupa ce ieri (10 august 2016 – a se vedea materialul de la https://brailachirei.wordpress.com/2016/08/10/ambasadorul-sua-a-inaugurat-american-shelf-la-biblioteca-judeteana-braila/) Excelenta Sa, Hans Klemm – ambasadorul SUA la Bucuresti – a vizitat Braila si, intre alte obiective, Teatrul „Maria Filotti” (TMF), teatrologul Lucian Sabados – managerul TMF – a invitat jurnalistii la o conferinta sustinuta impreuna cu Iulian Francisk Chiriac – presedintele Consiliului Judetean Braila – si Marian Viorel Dragomir – primarul municipiului Braila – pentru a face precizari referitoare la finalizarile lucrarilor de reparatii si refacere a teatrului dramatic. La eveniment (foto, de la dreapta: Lucian Sabados, Dragos Marin, Marian Dragomir, Iulian Chiriac) a participat si Dragos Marin – managerul proiectului de refacere a institutiei teatrale – proiect cu fonduri europene derulat prin intermediul ADR Sus-Est de Directia Strategii, Programe si Proiecte de Dezvoltare, Relatii international (DSPPDRI) a Primariei Braila. DSCN7303

DSCN8799     Cladirea de patrimoniu (foto stanga, noaptea) – fostul teatru „Rally’, ulterior constructie proprietate personala a lui Dumitru Ionescu – intreprinzator devenit si primar al urbei – donata prin testament (datat 1910) municipalitatii brailene, a fost refacuta in anii 1980 – cand s-a reamenajat vechea curte, devenita acum Holul Monumental – lucrari artistice realizate sub coordonarea regretatului arhitect bucurestean Virgil Mihaescu (autor al vitraliului, Val Munteanu – autor al cortinei, impresionanta si ea) premiat de Academia Romana pentru acest demers – n.aut (Armanda Filipine, revista Braila Chirei (in semn de respect, Veronica Dobrin – fost director TMF, a tinut bustul arhitectului Mihaescu in foaierul mic); intre timp au devenit necesare lucrari de refacere, mai ales ca acoperisul avea nevoie urgenta de reparatii, sistemul de incalzire era si el depasit, la fel scena.

Din materialul pus la dispozitie de Dragos Marin de la DSPPDRI, managerul de proiect, avem si lista lucrarilor: „introducerea unor bariere chimice și realizarea unui sistem corespunzător de ventilare al subsolului împotriva igrasiei; realizarea unei izolații corespunzătoare a planșeului de deasupra etajului doi și evacuarea molozului din pod și a instalațiilor care nu mai sunt folosite; lucrări de desființare și refacerea șarpantei; decapare tencuieli interioare şi exterioare în zonele degradate, cu menţinerea eventualelor tencuieli originale care vor fi descoperite; rostuirea şi curaţarea zidurilor în vederea retencuirii; desfacerea tâmplariei de lemn deteriorată şi a celei metalice care nu corespunde statutului de monument istoric a clădirii; restaurarea finisajelor degradate şi înlocuirea celor care nu mai pot fi restaurate; restaurarea componentelor artistice în zonele afectate de infiltraţii şi curaţarea întregii suprafeţe de elemente decorative; reabilitarea zonelor ce susțin podul; realizarea unei șaibe rigide la nivelul planșeului de peste holul monumental din elemente metalice de contravântuire; realizarea unui sistem de samburi și centuri în pod pentru ancorarea aticelor de zidărie; monolitizarea cu beton a zonei în care cupola vitrată se sprijină pe planșeul de beton; consolidarea pereților din zidărie prin cămășuieli și prin tencuire armată; repararea corpului scării dinspre corpul C1/2; injectarea cu rășini epoxidice sau lapte de ciment a fisurilor din pereții de zidărie; cămășuirea buiandrugilor pe zona ușilor de acces dinspre Piața Traian; refacerea structurilor termo și hirdoizolatoare la terase; curațarea structurilor metalice existente„.

Contractul de finantare a fost semnat la data de 13.03.2012. Contractul de execuție lucrări a fost semnat la data de 10.02.2014, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat la data de 04.03.2014 iar lucrările au fost finalizate la data de 03.03.2016. Bugetul aprobat a fost de 20.487.030,10 initial, iar bugetul final de 18.701.747,66 din care 13.294.008,46 valoare eligibila, 3.160.614,36 TVA cheltuieli eligibile si restul valoare neeligibila” – din proiect. Mai sunt de efecturat, dupa cum a precizat Lucian Sabados, lucrari de rcalibrare impreuna cu Electrica pentru ca acum si consumul de energie este altul.

Cert este ca stagiunea 2016 – 2017 va incepe in teatrul renovat, care are acum si un spatiu nou – cel cu intrarea de afara in dreapta, la subsol, unde va fi o alta sala de spectacole; anumite sali vor fi numite dupa personalitati asa cum in prezent foaierul mare (in care are loc conferinta) se numeste „Mihail Sebastian” – ex. sala de conferinte se va numi „Panait Istrati”, alt foaier „Bujor Macrin” dupa regretatul actor (13 mai 1942, Bucuresti – 29 martie 2013) al dramaticului brailean. Stagiunea  TMF se deschide cu spectacolul „Indoiala” de John Patrick Shanley pus in scena de tanarul regizor Eugen Gyemant (o cronica de Armanda Filipine la https://brailachirei.wordpress.com/2014/12/08/indoiala-sau-cat-poti-fi-de-ingaduitor/) in data de 8 septembrie 2016, iar Festivalul „Zile si nopti de teatru la Braila” a fost programat pentru perioada 19 – 25 septembrie 2016. Pentru festival, Marian Viorel Dragomir a subliniat ca a suplimentat fondurile, cam 2 miliarde lei vechi fiind alocate pentru aceasta manifestare care in acest an se deruleaza sub semnul „Teatrul intre poveste si criza’.

Viata strazii. Of, constructorii astia…!

DSCN0132      Strada este adesea locul unor… surprize deloc placute pentru trecatori. Spre exemplu, in loc sa ne bucuram de faptul ca se efectueaza unele reparatii stradale si nu numai, suntem cateodata – ori, sa fim sinceri, de cele mai multe ori! Uf! – pusi in fata unor situatii ca cea din imagine… Ce sa faci atunci? Cui sa te plangi? Constructorului pe care nu-l cunosti? Ca doar nu si-a pus firma la vedere… ba inca nu are nici muncitorii pe acolo…  Sa faci reclamatie la Protectia consumatorului? Nu ai cum, pentru ca nu tine de ei… La cei din administratie? Hm… Putin probabil sa rezolve cineva si acolo… Asa ca ne multumim sa strangem din dinti, sa ne inarmam cu rabdare si sa ne facem exercitii de echilibristica ori de montan-combat (eh! aici e de lucrat la inventia lingvistica… )

Uneori, ne autocenzuram gandurile si ne impunem o tacere interioara in situatii similare… Cand vezi ca mereu esti in minoritate, si nu te asculta nimeni… Cumva, iti spui ca asta e, deocamdata… poate se va schimba… Dar, zau, parca as face o revolutie care sa mute acesti „munti’ de nesimtire din loc! Voi nu?!?

In imagine, zona Bariera Calarasilor in municipiul Braila… dar, se stie, poate fi oriunde in tara aceasta frumoasa numita Romania!