Memoria unei dureri planetare, 11 septembrie sau Baliză pentru conştiinţe

       Ce poţi să mai spui despre de-acum trista celebritate a lui 11 septembrie? Că America deplânge cele 3.000 de victime ori că familiile celor care au pierit atunci încearcă să-şi trăiască mai departe viaţa cu sufletul împăcat? Că cei care aveau îndatorirea să găsească vinovaţii şi să-i pedepsească au făcut chiar aşa cum era de aşteptat din partea lor?

       Greu de găsit răspunsuri pe măsura acestor interogaţii, simple şi fireşti de altfel, pentru că adevăraţii vinovaţi nu au fost găsiţi în totalitate nici acum, la zece ani de la groaznicele evenimente – patru avioane deturnate, atacul Turnurilor Gemene, a clădirii Pentagonului –   pentru că sunt mai multe întrebări despre modul cum au reuşit atacatorii să distrugă cele două construcţii emblematice pentru SUA  fără ca nimeni din aparatul antiterorist atât de stufos al Statelor Unite să nu simtă nimic, să nu ia măsuri.

       Că acum preşedintele Barack Obama se exprimă împotriva Al-Qaeda, formaţiune considerată vinoat principal în atentatele de la 11 septembrie, că alţi oameni iau atitudine – cum a fost şi intenţia de a fi arse exemplare din Coran, cartea sfântă a musulmanilor – în felul lor, şi că majoritatea se întristează dar nu face mare lucru  pentru a preîntâmpina astfel de evenimente, este de asemenea un adevăr incontestabil sau, cel puţin, o faţetă a adevărului. 

        Data de 11 septembrie rămâne nu ca o bornă în istorie, nefiind prea clar conturată – cum a fost, spre exemplu, impactul naziştilor în al doilea război mondial care îşi declamaseră intenţiile şi nu se ascundeau după false identităţi – ci ca o baliză pentru conştiinţe, în sensul că de aici încolo se discută altfel despre libertate, despre omenire şi, bineînţeles despre terorism.  Este evident că niciun om cu mintea la locul ei nu va tolera astfel de idei, fie ele chiar şi în slujba binelui comun aşa cum se pune problema la fundamentalişti, dar ele rămân scrise cu litere de foc în memoria celor care au luat contact, în diferse forme, cu evenimentele tragice din 11 septembrie 2001. O baliză care desparte apele curate ale vieţii corecte de apele tulburi ale conştiinţei vinovate ori ale inconştienţei şi indiferenţei, ale răutăţii şi crimei.

        Ce avem de făcut este nu ceea ce fac serviciile secrete – să luptăm cu teroriştii, preîntâmpinând pe cât se poate fapte similare – şi nici ce fac jurnaliştii, respectiv să povestim mereu şi mereu întâmplările cu pricina, ci pur şi simplu să ne arătăm umanitatea evitând să facem şi noi la fel. În fond, aşa am dovedi că suntem Oameni, că evoluăm, învăţând din greşelile altora. Altfel, rămânem nişte simpli bipezi.

       Se pare, însă, că nu-i simplu. Pentru cel care citeşte cu atenţie paginile de istorie din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, este vizibilă degringolada… logicii humanoide. Nu prea am reuşit, ca reprezentanţi ai celei mai înalt situate verigi pe scara evoluţiei – dacă e să ne luăm după teoria lui Charles Darwin – să ne educăm suficient de bine minţile astfel încât să nu mai greşim ca în trecut (periodic, oamenii fac aceleaşi tâmpenii, de la social la politic şi economic…), dar nici ca fiinţe spiritual dezvoltate nu prea ne-am dat silinţa. Şi spun asta gândindu-mă la cât de intolerante sunt religiile, la cât de rigizi suntem ca iubiţi, prieteni, ca părinţi, şi la cât de neîndemânatici ne dovedim a fi ca… fiinţe sociale. Nu ştim cum să oferim ajutorul fără să cerem ceva în schimb – voluntariatul şi acum este privit ciudat, nu doar în România, firmele evită să ofere sponsorizări. Ţările subdezvoltate dau şi acum rata cea mai mare de mortalitate infantilă, sărăcia lucie se manifestă deopotrivă în Somalia, India, Germania şi Franţa, iar ţiganii expulzaţi din Franţa – mai nou – sunt de fapt o problemă similară celei care decurge din memoria lui 11 septembrie 2001.

      Când nu ne place ceva ar trebui să schimbăm acea situaţie, cu ceva mai bun, nu ceva mai comod, nu alungându-l (din minte, din preocupări)… Cele câteva milenii de istorie – trei sau patru mai cunoscute, cât de cât, nu ne dau răspunsuri… Noi ar trebui să facem mai mult decât să comerăm şi să plângem… dar ştim ce?

Teatrul “Maria Filotti” îşi deschide stagiunea cu Ibsen, inventatorul teatrului modern. Premiera cu “Peer Gynt” – la 1 octombrie

         La Teatrul “Maria Filotti” (TMF) – una din instituţiile culturale care îşi merită pe deplin statutul la Brăila, deoarece face destul de mult pentru a promova arta deplină a Thaliei şi Valoarea – se lucrează la o premieră importantă, aceasta valorificând la maximum potenţialul teatral oferind de piesa “Peer Gynt” a dramaturgului norvegian Henrik Ibsen. Considerat inventatorul teatrului modern, Ibsen aduce în prim plan adevărul de dincolo de aparenţe şi propune o abordare care pentru mulţi contemporani – chiar şi astăzi, la 104 ani de la moartea dramaturgului – pare cam abruptă. Contează ideile la Ibsen, personajele îşi dau jos “măştile”, totul este prezentat simplu şi fără ocolişuri. De aceea Ibsen se joacă destul de rar: întotdeauna ce este simplu este şi greu de făcut foarte bine, fiind necesari regizori de calibru, actori de forţă şi scenografi plini de imaginaţie care să permită translarea simplităţii nude în planul spiritual al Thaliei fără să denatureze în clişee ieftine şi melodramă de telenovelă.

       După cum a precizat Rodica Antonescu (foto mai sus) – directorul interimar al TMF – în fapt cea care a fost cu ideea de a-l include pe Ibsen în repertoriul dramaticului brăilean şi s-a preocupat de punerea ei în practică, premiera cu “Peer Gynt” va avea loc pe 1 octrombrie, la ora 19.00, spectacolul fiind cumpărat integral de STX Europe, şantierul naval brăilean fiind partener fidel la TMF (ei cumpără de două ori pe an spectacole de la TMF, de Ziua Copilului şi de Crăciun, oferindu-le copiilor angajaţilor şantierului). 

       “Ideea acestui spectacol mi-a venit încă de când am văzut că Guvernul Norvegiei oferă o bursă Ibsen, pe bază de proiecte. Am încercat să-l cooptez pe Vlad Masaci, să abordeze el acest subiect cu un proiect Ibsen, regizorul fiind fascinat de Ibsen. Din nefericire, era ocupat cu altceva, aşa că am propus ideea la festivalul de comedie din capitală, unde noi am participat cu <Identităţi> în regia de scenă a lui Victor Ioan Frunză. Aici am discutat cu Vlad Cristache şi tânărul regizor a fost de acord, şi i-am propus <Peer Gynt> pentru că pune în valoare cel mai bine miracolul norvegian. După ce am demarat lucrul cu Vlad Cristache, dar pierdusem oportunitatea bursei norvegiene, am trimis o scrisoare de intenţie Ambasadei Norvegiei la Bucureşti care, spre bucuria noastră, a acordat o finanţare nerambursabilă de 3.000 de euro pentru spectacol şi, mai mult, ambasadorul norvegian şi-a anunţat prezenţa la premieră. Din câte ştiu, această finanţare – care acoperă cam 40 la sută din suma necesară – este cea mai mare care vine din exterior la un spectacol al teatrului nostru, din alte surse decât bugetul local”, ne-a povestit Rodica Antonescu.

      Voi reveni şi cu un interviu în care interlocutorul este nimeni altul decât tânărul regizor Vlad Cristache.

Tinerii de la Penitenciarul Tichileşti încep şcoala. 122 dintre ei sunt elevi

       Sunt departe de lumea normală, doar prin pedeapsă, altfel societatea se străduie prin reprezentanţi să-i ajute să nu piardă tot. Vorbesc despre tinerii care au încălcat legea şi sunt pedepsiţi prin privare de libertate, fiind la Penitenciarul de Minori şi Tineri (PMT) Tichileşti.

       După cum ne anunţă Ionel Dincă – purtătorul de cuvânt al instituţiei – luni, 13 septembrie, la ora 10.00, la PMT are loc festivitatea de deschidere a noului an şcolar 2010-2011 pentru persoanele private de libertate.

       Informaţii despre eveniment, despre unitate şi şcoală avem de la  inspector principal Gianina-Jenie CRĂCIUN – directorul PMT – în textul următor.

        “La cursurile şcolare s-au înscris 122 de persoane private de libertate, 31 în ciclul primar şi 59 în cel gimnazial, 21 arte şi meserii şi 11 la liceu tehnologic ciclul inferior. 13 cadre didactice, angajate ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, 6 titulare şi 7 profesori suplinitori calificaţi, vor asigura instruirea şcolară a  persoanelor private de libertate în acest nou an şcolar, la Şcoala de Arte şi Meserii,  care funcţionează în cadrul unităţii de detenţie.

       Instruirea  şcolară se va desfăşura în 11 săli de curs, iar curricula şcolară va fi cea stabilită la nivel naţional de Ministerul Educaţiei, fiind aceeaşi ca şi pentru învăţământul de masă. Potrivit Legii   Nr. 275 din  4 iulie 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, art. 65 cursurile de şcolarizare a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate se organizează şi se desfăşoară în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei, împreună cu Ministerul Justiţiei, cu personal didactic asigurat şi salarizat de inspectoratul şcolar, în condiţiile legii, prin bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială este situat penitenciarul.

        La festivitate vor participa delegate ai Administraţiei Naţionaeă a Penitenciarelor şi sunt invitaţi părinţii elevilor şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai presei. Debutul noului an şcolar reprezintă un moment favorabil atât reiterării succeselor obţinute în activităţile de instruire şcolară desfăşurate în anii anteriori, cât şi prospectării ofertei de oportunităţi pentru anul de învăţământ care tocmai începe .

       Activitatea de şcolarizare reprezintă una dintre posibilităţile aflate la îndemâna persoanelor private de libertate de a  ocupa timpul într-un mod util şi constructiv, în condiţii similare celor existente în afara mediului instituţional şi de a accesa un nivel superior de cunoaştere, care să le aducă un plus de valoare. Deşi este un drum anevoios, cu un nivel crescut al exigenţelor, „şcoala” se constituie într-o succesiune de experienţe de învăţare, simpla participare la acestea contribuind în mod remarcabil la îmbogăţirea universului lor cultural şi spiritual . Ca element pozitiv şi încurajator în demersurile de urmare a acestei opţiuni educaţionale, menţionăm prezenţa cadrelor didactice care s-au remarcat în permanenţă prin consecvenţa şi dăruirea pe care au manifestat-o în procesul de îndrumare şi susţinere a diferitelor generaţii de elevi perindate prin PMT Tichilesti.

        Din perspectiva profesorului, elevul trebuie să rămână de fiecare dată acelaşi, indiferent de vârstă sau de condiţiile obiective în care se realizează actul educativ şi dacă acest imperativ guvernează atât acţiunile întreprinse de către educatori, cât şi maniera de a simţi şi de a gândi a celor din bancă, atunci el se constituie într-o garanţie a reuşitei procesului de instruire şcolară.  Suntem conştienţi de sarcina dificilă ce revine profesorilor care lucrează în sistemul administraţiei penitenciare şi dorim să-i asigurăm de tot sprijinul nostru, dat fiind faptul că activitatea de şcolarizare a persoanelor private de libertate rămâne una dintre premisele esenţiale reintegrării sociale postcondamnatorii.

        Personalul încadrat la nivelul unităţii de detenţie contribuie în mod efectiv la îndeplinirea misiunii educative a instituţiei penitenciare, fiecare acţiune întreprinsă, fiecare contact cu persoanele aflate în custodie reprezintă un prilej de umanizare a mediului penitenciar şi de oferire a unor modele de conduită acceptate social. Administraţia Naţională a Penitenciarelor acordă o importanţă deosebită intervenţiei recuperative desfăşurate în unităţile de detenţie şi este interesată de menţinerea contactului permanent cu provocările şi realizările din domeniul educaţiei, precum şi cu momentele care punctează în maniera determinantă evoluţia celor pe care îi custodiem. Administraţia Naţională a Penitenciarelor afirmă că implicarea intr-un program riguros organizat, în condiţii certe de recunoaştere şi apreciere a performanţelor reprezintă o asumare de responsabilităţi demnă de remarcat în conduita elevilor noştri”.