Spectacol cu Liceul de Arta „Darclee” la dramaticul brailean

Liceul de Arta „Hariclea Darclee” din municipiul Braila organizeaza in parteneriat cu Primaria municipiului Braila un spectacol in in Sala Mare a Teatrului „Maria Filotti”. Acesta are loc  marti, 29 mai 2012, de la ora 17.00.
Asa cum precizeaza in invitatie prof. Cornelia CONON – director adjunct la Liceul de Arta „Hariclea Darclee” –  spectacolul este deopotriva o festivitate incarcata de emotie si muzica, ocazia fiind  absolvirea liceului a generatiei actuale de elevi, dar si pensionarea unor profesori de marca ai liceului,  personalitati importante ale comunitatii locale care vor pasi pe scena si vor vorbi despre amintirile lor, dar si despre importanta educatiei si a prieteniei.

Prieteni, colegi, profesori şi părinţi, va asteptam sa le acordam aplauze multe şi meritate, flori si o amintire de neuitat„, afirma Cornelia Conon in finalul invitatiei.


Proiect Romania – Germania de formare profesionala la Universitatea Tehnica Cluj Napoca

* Un numar de 20 de profesori brăileni de la Colegiile Tehnice ,,P. Istrati” şi ,,C. D. Neniţescu”, de la Grupul Şcolar ,,G. Moisil” şi alte grupuri şcolare industriale din judeţ a participat, în perioada decembrie 2011 – ianuarie 2012, la cursul „Practica in licee”  * Proiectul este un parteneriat tip POS DRU Romania – Germania 

Universitatea Tehnica din Cluj Napoca în parteneriat cu SC Tera Impex SRL Sibiu şi Institutul Tehnic dr. ing. Paul  Christiani din Germania derulează în perioada octombrie 2010 – septembrie 2012 Proiectul POS DRU “Parteneriat transnaţional pentru dezvoltarea învăţământului preuniversitar tehnic prin aplicarea sistemului german de proiecte pentru lucrări practice în atelierele şcolare din România”.

Asa cum afirma Gabriela Panait  – profesor discipline tehnice la Colegiul Tehnic ,,Panait Istrati”, unul dintre participantii la cursurile din cadrul proiectului, obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, din domeniile mecanică şi inginerie electrică şi electronică. Proiectul reprezintă un pas înainte faţă de realizările anterioare, deoarece s-a trecut la o abordare nouă a materiilor tehnice din învăţământ, ce presupune cunoaşterea aprofundată a nevoilor profesorilor din sistemul tehnic preuniversitar.

În cadrul proiectului, 20 de profesori brăileni de la Colegiile Tehnice ,,P. Istrati” şi ,,C. D. Neniţescu”, de la Gr. Şcolar ,,G. Moisil” şi alte grupuri şcolare industriale din judeţ au beneficiat la Cluj, în perioada decembrie 2011 – ianuarie 2012, de cursul de formare numit sugestiv: PRACTICA IN LICEE (www.practicainlicee.ro). Formarea s-a desfăşurat într-un sistem profesional, modern şi sigur, aliniat la cerinţele europene de calitate şi performanţă, care a asigurat cel mai înalt nivel de specializare.

Printre noutăţile introduse de acest program de formare este şi metoda de învăţare nemţească a acţiunii complete sau Metoda celor şase paşi. Metoda celor 6 paşi se aplică în Germania din 2002, ca o necesitate de motivare a elevului deoarece sporeşte gradul de motivare a elevilor prin utilizarea activităţilor practice în studiul disciplinelor tehnice modificând percepţia elevului asupra valorii activităţii practice, percepţia asupra competenţei sale de a îndeplini acea activitate precum şi percepţia controlului pe care elevul îl are asupra unei activităţi cu finalitate.

De asemenea, elevul se deprinde a utiliza riguros, la fiecare proiect, un acelaşi set de documente tipizate, documente pe care le va întâlni şi în întreprinderea unde va fi angajat ulterior.

În iunie, cadrele didactice din Brăila participante la proiect vor efectua o vizită de lucru în Germania, la Universitatea din Konstantz. Stagiul de formare, la Cluj şi în Germania, a fost structurat sub forma unei comparaţii între sistemul de învăţământ tehnic din România şi sistemul de învăţământ tehnic profesional dual din Germania. Modelul românesc de învăţământ tehnic, bazat pe teorie, tinde să fie depăşit de dezvoltarea actuală a societăţii, motiv care stă la baza necesităţii de transformare şi adoptare de metode noi de învăţare, care să pună accentul în primul rând pe învăţarea practică şi dezvoltarea competenţelor de lucru ale elevului. Noutatea introdusă de partenerul german a fost Metoda celor şase paşi, metodă de lucru integrală orientată pe acţiune. Metoda procedurală este desfăşurată în următoarele etape: informare, planificare, luarea deciziei, execuţie, control, evaluare. http://youtu.be/NAGWOIXD7yk

Pentru ca impactul şi efectele benefice ale proiectului să fie maximizate, instituţiile de învățământ din care provin cadrele didactice participante la programul de formare vor primi câte un set de materiale didactice – semifabricate, produs finit, documentaţii tehnice – pentru a putea realiza în şcoală, împreună cu elevii unul din proiectele Formula 1, Perforator, Trepied, Încălzitor, Şablon de trasare, Orga de lumini cu 3 canele, Detector alarmă, Modul pentru măsurarea tensiunii şi curentului.  

În cadrul stagiului de formare, profesorii se transformă în elevi şi exersează modelul de predare orientat pe acţiune şi lucrul pe bază de proiecte practice. Obiectivele specifice ale stagiului de formare sunt: dezvoltarea unei metode interactive de predare cu implicarea redusă a profesorului, acesta având rol de consiliere şi moderare; stimularea creativităţii şi modului independent de gândire al elevului prin aplicarea metodei bazată pe acţiune.

La Colegiul „Murgoci” Braila, Ziua Absolventului organizata de Asociatia „Sempre Fidelis Murgoci”

* Sambata, 26 mai 2012, absolventi, profesori si elevi s-au reunit la Colegiul „Murgoci” cu prilejul evenimentului anual Ziua Absolventului * Au participat reprezentanti ai numeroase promotii de elevi din anii 1973 – 2010, iar impreuna cu conducerea institutiei si cu Consiliul Elevilor au luat parte la activitatile organizate de Asociatia „Semper Fideles Murgoci”, organizatie ce isi propune sa fie un „deschizator de porti” pentru toti elevii si absolventii de la „Murgoci”

Programul actiunii a inclus o retrospectiva a initiativei, prezentarea planului de dezvoltare, propunere privind derularea unui program de mentoring, dar si sustinerea punctelor de vedere ale partilor implicate. Interventiile conducerii colegiului si a reprezentantilor Consiliului Elevilor au confirmat ca sprijinul pe care au decis sa il ofere membrii Asociatiei „Semper Fideles Murgoci” intalneste asteptarile si nevoile elevilor.

Am vazut ce inseamna descentralizarea si am inteles ca elevii au din ce in ce mai multa nevoie sa fie pregatiti pentru viata. Am cerut sprijinul fostilor elevi si nu pot decat sa ma bucur ca am intampinat atat de multa deschidere. E minunat ca oamenii sunt dispusi sa revina si sa intoarca spre actualii elevi din experienta si cunostintele lor”, a declarat prof. Viorica Mosescu – director la Colegiului „Murgoci”.

Tot cu ocazia evenimentului a fost stabilita o reuniune de lucru pentru vineri, 8 iunie 2012 cand vor avea loc alegeri pentru un nou Consiliul Director, dar si data la care va fi organizata Ziua Absolventului in anul urmator, 25 mai. In continuare membrii Asociatiei isi invita fostii colegi sa se alature acestei initiative care, pe langa faptul ca va sustine activitatea liceului, este si o oportunitate valoroasa pentru a crea legaturi.

In ultimii ani, confirma directorul Viorica Mosescu – de asemenea absolventa a Colegiului si unul din membrii fondatori ai asociatiei, la „Murgoci” a crescut exponential volumul de activitati menite sa completeze cu perspectiva practica formarea teoretica a elevilor. Printre acestea se numara: proiectele extra-curriculare dezvoltate de profesori, competitiile, programele de formare si proiectele Asociatiei de Parinti, dar si activitatea din ce in mai complexa a Consiliului Elevilor.

„Ne dorim mai multa pregatire pentru cariera si avem nevoie sa dobandim experienta. Pentru ca programa scolara presupune acum in cea mai mare parte teorie am incercat sa ne implicam pentru a schimba lucrurile si stiu ca nu am fi avut rezultate fara sprijin si incredere de la profesori si parinti. Disponibilitatea fostilor elevi este mai mult decat binevenita si ne vom stradui sa profitam la maxim de aceasta ocazie.” a spus Ioana Popa, Presedinte al Consiliului Elevilor din „Murgoci”, eleva in clasa a XI-a.

Membrii Asociatiei „Semper Fideles Murgoci” vor contribui la activitatea colegiului atat cu programe si proiecte educationale cat si cu resurse materiale. Fondurile sunt din donatii si din cotizatiile membrilor, aceasta din urma avand valoarea de pornire de 1 leu pe luna. Alte surse de venituri sunt si redirectionarea a 2% din impozitul pe venit, respectiv 20% din impozitul pe profit al companiilor private.

Asociația „Semper Fideles Murgoci” – www.asfmurgoci.ro – a fost infiintata in luna decembrie a anului 2011 si isi propune sa devina o platforma de comunicare si legatura pentru absolventii institutiei si partener de incredere pentru actualii elevi si pentru profesori.

Colegiul Național “Gheorghe Munteanu-Murgoci” are o existența de peste noua decenii si s-a afirmat de-a lungul timpului ca o adevarata citadela a invatamantului brailean.