Sa ne ajutăm semenii în suferinţă!

Un foarte tânăr concetăţean, Marian Daniel Paraleu – preşedintele Consiliului Elevilor de la Şcoala „Mihu Dragomir” – mi-a semnalat o poveste (adevărată!) care l-a impresionat şi, la sugestia lui, vă invit să vizitaţi site-ul  http://www.razvan-zainescu.eu şi să încercaţi, cum puteţi, să ajutaţi pe cineva care cu adevărat nevoie de sprijin.

Ce simplu ar fi dacă am fi atât de umani pe cât ne credem… Uneori ni se pare complicat, dar, să ştiţi că nu e greu să fii de ajutor, e mai dificil să te desprinzi de letargie.

Grădini…

Este o adevărată încântare să descoperi că undeva, la marginea unui cartier de blocuri (în Viziru, spre exemplu, “capătul lumii” cum îi spuneam când acolo se înălţau cele din urmă blocuri şi de la ele începea un lung şir de case), cineva s-a gândit să transforme un pic spaţiul şi să-i dea culoare.

Aşa că imediat în vecinătatea apartamentelor, câţiva brăileni  care locuiesc la parter au amenajat (în acelaşi cartier Viziru) grădini – vizibile pentru cine face cumpărături la Kaufland – cu flori, nu de zarzavat, îngrădind zona cu gard aspectuos.  Până aici, nimic greşit… Ziceţi?

Ei, bine, totul e complet fals, e greşit, e ilegal!!! Chiar dacă intenţia acestor brăileni este laudabilă – poate că şi aceea de a îngrădi balcoanele pare una benefică… (hm, dar nu este legală!) – ei încalcă legea din punctul de vedere al urbanismului care cere, cu titlu obligatoriu – la fel ca şi în cazul balcoanelor sau a zugrăvelilor de la faţade – să existe unitate în cadrul aceluiaşi condominiu, pe alee sau stradă, cartier…

Cine ar trebui să vadă aceste lucruri se face că plouă. Cineva îmi spunea la un moment dat că aceste aspecte nu fac rău nimănui. Ba fac rău, urbei, şi încă ce! Cine ne va mai admira Brăila dacă totul va arăta ca un circ ambulant? Jumătate de metru de farmec, jumătate de metru cu ruine, altă zonă plină de gunoaie, altele cu câini vagabonzi… şi tot aşa… Ce să zic, frumos oraş avem, exact cum cânta mai ieri Andrieş… fabrici şi uzine… nici din astea nu vom mai avea mult timp…

Tânăr dezarmat de jandarmi

Orice s-ar spune, dar Brăila nu a fost niciodată un oraş sigur şi liniştit – dacă recitim cu atenţie scrierile lui Panait Istrati vom realiza că nici pe vremea tinereţii marelui scriitor nu era… – şi nu cred că mai poate cineva să afirme cu certitudine că acum am fi mai în siguranţă. Au demonstrat-o recent şi jandarmii, iar dacă nu interveneau aceştia exact la vreme, cine ştie ce s-ar mai fi întâmplat…

 

Iată cum ne prezintă situaţia plt. Sorin Neftode – de la Compartimentul Informare şi Relaţii Publice  al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila:  “Vineri, 6 noiembrie, în jurul orei 14.00, un echipaj mobil de jandarmi aflat în misiune de patrulare a depistat, pe strada Pietăţii,  un tânăr care avea asupra sa o armă albă. Cel în cauză, B. Cristian Gabriel, de 18 ani, se afla împreună  cu fratele său, iar cuţitul – cu lama rabatabilă în lungime totală de 24,5 cm – a fost găsit ca urmare a efectuării unui control corporal preventiv. Tânărul declara că se află în zonă cu scopul de a se întâlni cu elev din cadrul Liceului cu Program Sportiv, cu care a avut unele discuţii în contradictoriu. În cauză au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „port fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire etc.”, iar cuţitul a fost ridicat în vederea continuării verificărilor”. Imaginea ilustrativă aparţine IJJ.

 

 

Festivalul de folk „Chira Chiralina”, a doua zi

Şi a mai fost încă o seară de muzică plăcută auzului, în particular de folk aşa după cum este specificul acestei întâlniri sub semnul Chirei Chiralina – n.aut. Iată că aici semănăm, şi pagina mea web are acelaşi gir istratian… – chiar dacă nu reuşesc să mă bucur prea mult de spectacol pentru că sâmbătă, 7 noiembrie, nu sunt mai atractivi (pentru urechea mea, care aşteaptă voci deosebite, cu personalitate, melodii excepţionale care să nască pasiuni) concurenţii de la ediţia a IV-a a festivalului brăilean decât cei din prima zi… În fine, nici atât de banali nu sunt, aşa că ar trebui să-i prezint, nu de alta dar ştiu destui iubitori ai genului care nu au ajuns la eveniment – unii pentru că nu au aflat din vreme şi au aranjat altceva în seara cu pricina, alţii care nu au trecut prin zona Casei Tineretului şi, deci, nu au avut cum să vadă afişul. Mai ştiu mulţi care au venit special în această a doua seară de festival pentru Alexandru Andrieş, unul din artiştii invitaţi să susţină recital după momentul de concurs . Şi chiar dacă nu sunt la prima ieşire de acest gen, organizatori şi juriu au avut ceva emoţii. În imagine – Titus Andrei ,  Silvan Stâncel, Maria Puşcaciu – directorul Centrului de Creaţie, Zoia Alecu.

Deci, primii au intrat în scenă băieţii de la „Lipscani Band” iar ei nu s-au comportat aşa cum ar fi crezut unii, în sensul de a fi mai „răi”, ci au cântat cuminte, la refren au intrat amândoi cu vocea, iar piesele alese să treacă testul juriului au fost chiar drăguţe.   

Prezentarea a fost realizată de acelaşi dublet Elena Andron – Valentin Terente, actori ai dramaticului brăialean, care nu ies nici ei din „recuzita” banalităţii şi rutinei, dar cum nu ei sunt personajele principale în această poveste nici nu trebuie să ne deranjeze. Următorul concurent, Mihai Călian (foto), clujean, ne-a scos din orice posibilă urmă de letargie pentru că pisele lui demonstrează pasiunea tânărului pentru chitara clasică, iar interpretarea vocală este fără cusur.

Cătălina Oana Beţa a fost primul concurent cu ceva probleme vizibile, s-a încurcat puţin în note… dar se vedea că nu este o începătoare şi că alegerea de a fi o fată cu o chitară nu este doar un moft. Adriana Andreica a surprins mai întâi printr-o nouă abordare muzicală a celebrei poerme „Primăvara” a lui Lucian Blaga, şi mai apoi prin voce – clară, cu sonoritate plăcută, fără devieri în parcursul muzical al frazării. Apoi Ioan Mateiciuc, după el Alina Maria Covaci – cu o piesă ritmată, acaparatoare – şi imediat după ei o supriză, foarte plăcută, Mihai Boicu (foto).

Am aflat abia la finalul serii că foarte tânărul concurent, de 17 ani, este laureatul festivalului similar de la Călăraşi – desfăşurat acum doar câteva zile, şi e de înţeles. Parcursul lui educativ – liceu de muzică, profil chitară clasică şi canto – este semnificativ, dar oricât ar fi învăţat nu se putea să-i dea nimeni şi talent, şi noroc, imaginaţie în găsirea unor linii melodice inspirate, cantabile. Or, aplauzele publicului l-au răsplătit pentru acestea.

Iuliana Mitrea a simţit nevoia să-şi expliciteze un pic piesele, a doua – ceva cu îngeri – având uşoare similarităţi cu o piesă mult mai cunoscută. Ana Maria Bordean (foto) a fost încă o prezenţă plăcută: voce frumoasă, uşor timbrată, piese de inspiraţie şi extrem de sensibile.

Ultimul concurent, Ionuţ Mangu – născut la Brăila, dar clujean acum – aduce un suflu de veselie, după romantismul dinainte, şi publicul reacţionează imediat, aplaudând cu aplomb. Asta de parcă ar fi dorit să-şi facă mâna… pentru că a urmat seria de recitaluri. Narcisa Suciu, împreună cu Daniel Crăciun – cel care i-a compus foarte multe piese – i-a făcut pe brăilenii din sala Casei Tineretului să cânte, să râdă – a ales şi piese la care a uitat din versuri…  – daa oricât ar încerca unii sau alţii să fie cârcotaşi, Narcisa Suciu nu va fi decât o artistă autentică, pentru că are voce bună, are prestanţă pe scenă, are fler la public – micile povestioare cu tentă personală (despre fiica sa, despre a fi şi a nu mai fi vegetarian… despre Moş Crăciun şi Laponia de unde s-a întors…) – şi farmec personal, care nu ţine de numărul de kilograme şi linia sprâncenelor sau de cât de siliconaţi sunt sânii…

Seara s-a încheiat apoteotic, aş zice, dacă spun că Alexandru Andrieş –

care nu ne-a adus ultimul său album, recent lansat, pentru că nu a mai avut nicio copie… – a ales şi piese noi şi vechi, neuitând celebrul refren cu fabrici şi uzine. Şi nu cred că mai e nevoie de altceva să vă mai zic, poate doar să vă reamintesc că domnul arhitect a apărut tot aşa de modest cum îl ştim – doar că reprezentanţii televiziunii (care strângeau cablurile, că nu li s-a permis să filmeze) au deranjat destul de mult cu fiţâiala, i-au distras din când n când atenţia artistului şi nu s-a lăsat până când n-a spus-o… ar fi trebuit să se oprească din cântat de-a binelea şi să-i fi invitat să se potolească!